Retiş

,,Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător, care m-ar rupe din ţesătura lui. ”

[citat din relatarea despre vindecarea imparatului Ezechia]

„Viata e ca o tesatura complicata, tesuta la razboi cu suveica .” –  Acest motto se potriveste ca o manusa femeilor din Retis care realizeaza coverturi, stergare, presuri la razboi.

Inca de mic am stiut ce este acela razboi de tesut, dispozitiv pentru urzeala, suveica, mosorel, diferenta dintre lana, ata de tesut, spata, pedale, sul. N-am avut de ales daca vrem sa stim sau nu, pentru ca bunica era innebunita dupa noile modele de cuverturi mai ales daca era un model pe care nu il avea. Adormeam auzind itele cum se schimba, spata batand cu putere in tesatura si ne trezeam cu acelasi zgomot.  Vara, dupa tunderea oilor, se spala lana … un proces lung si urat mirositor. Marile si micile mercerii erau vizitate pentru ata. Nu orice ata era buna, nu orice culoare, nu orice marca. Ma uitam la punga mare cu ata, la lana ce se scurgea pe sarma dupa ce fusese spala si raspalata, la cojile de copac, la florile sau frunzele alese cu grija si ma intrebam ce poate iesi bun din toate astea? Cum va face bunica o cuvertura din toate astea? Va face magie? Nu facea nici o magie insa muncea pentru fiecare milimetru de ata si lana. Si, ca produsul final sa iasa, noi aveam partea noastra de contributie si nu era putina. Iar comentariile, normal, insoteau fiecare milimetru de ata. Trebuia sa o ajutam la adus apa si ca sa nu iasa culoarea din lana avea nevoie de apa salcie si asa am invatat ca exista apa buna de baut si apa cu un gust mai ciudat ce nu o poti folosi la mancare, ca nu poti face decat ceai cu ea si nici acela nu iese bun. Si uscarea lanii era un proces greoi, de regula lana se usca in gradina (departe de gaini si alte animale) intinsa pe o patura (prelata). De multe ori lana era plouata, fiindca eram  plecati la hotar si nu avea cine sa o adune ca sa nu o ploua, asa ca se mai punea si urmatoarea zi uscat si tot asa. Dar, lana odata uscata, trebuia scarmanata si sortata si atata iti trebuia sa nu scarmeni cum trebuie ca iti luai portia de scarmaneala:)). Aici interveneau bunicii care ne scuteau de o buna parte de munca. Apoi, bunica sau bunicul pleca pe la sfarsitul verii sau toamna (dupa adunarea recoltelor de pe hotar) la huci (fabrica unde se toarce lana). Pleca cu cativa saci de lana si se intorcea cu un sac de legaturi de lana. Dupa care acele legaturi de lana erau duse la vopsit (in ultima vreme la Sibiu, unde lana vopsita era si spalata si uscata) sau legaturile de lana erau vopsite acasa, apoi trebuiau spalate si uscate. Uneori bunica ne arata un model pe hartie milimetrica si recunosc ca ma uitam ca mâţa in calendar la ce imi arata ea. Uneori insa avea cate o bucata de cuvertura ca model. Dar, ea ne spunea ca va schimba culorile, ca acolo va mai adauga ceva, ca floarea aia nu e cum o vrea ea …. modelul era in mintea ei si noi ne uitam la ea cu niste fete inexpresive incat trebuia sa ne spuna: o sa vedeti voi la final ce-o sa iasa.Se scotea ata si trebuia urzita, acolo alta operatiune lunga ce trebuia facuta cu grija, nu oricine putea face asta … si trebuia sa ai modelul bine stiut ca sa nu gresesti din start. Apoi, se intindea urzeala in razboi, se trecea toata urzeala prin spata sau spete (doua sau trei) si cu cat erau mai multe cu atat modelul era mai complicat.

Noi speram ca ne fi terminat treaba insa trebuiau facute mosorelele de lana si bunica repede le mai termina … Nu ne lasa sa lenevim … ca ea nu creste niste lenesi si apoi trebuie sa invatam si noi sa lucram ca asa fac oamenii gospodari (nu putea spune „fetele gospodine” ca i-ar fi sarit Florin in cap ca el nu e  fata; si apoi, bunicul era cel care o ajuta mereu).

Dupa o saptamana sau doua (depindea daca bunicii ii era rau sau daca avea o femeie care sa o ajute), vedeam un lat de cuvertura si eram nerabdatori sa vedem si pe celalalt. Bunica trebuia sa le potriveasca, sa le coasa si apoi puteam sa admiram in voie ceea ce noi stiam teoretic din ce ne spusese ea.

Imi e usor sa ma gandesc la viata mea ca la o cuvertura. Dumnezeu are modelul in minte si eu as vrea sa il stiu, sa am detaliile bine explicate insa …. nu le am si nu le stiu. Adunate la un loc, intamplarile din viata mea par fara noima insa in final ele au logica, sens, farmec, frumusete …. se leaga. Viata nu mi-i o loterie, nu-i un joc de zaruri sau carti … e o tesatura de dragoste si incredere. 

Cineva moare si mi se pare ca va fi o gaura in tesatura. Insa ceea ce pentru mine pare dezastru, Dumnezeu va folosi acea pierdere in a o face … o binecuvantare. In mijlocul durerii, spun vrute si nevrute, nu inteleg mai nimic si Il trag pe Dumnezeu la raspundere. Insa … tesatura continua. Ma plictiseste asteptarea si tot procesul anevoios dar cu toate astea … tesatura merge inainte.

Si cuvertura va fi taiata de pe sul, potrivita ochi cu ochi si cusuta in asa fel incat sa iasa perfect, sa fie demna de admirat, folosit. In timp ce o admir nu mai pun la socoteala bombanelile de la spalat, adus apa, cules frunze sau flori, cautat ata, de la facut mosorelele, vorbit in soapta ca sa nu se greseasca vreun punct, trezitul din cauza bocanitului spetei in urzeala si cuvertura. Toate au devenit amintiri …. acum realizez ca s-a meritat munca, osteneala. Bucata taiata din urzeala pare mica, singura … fara sens.Eu numai am bombanit ca lana e groasa, ca bate prea tare spata, ca dureaza prea mult … Am intrebat-o pe bunica de ce trebuie sa bata cu atata putere in tesatura si mi-a spus ca modelul e mai frumos si mai legat daca e batut bine.

Tot acest proces de realizare a tesaturilor se face pe timpul ierni de dimineata si pana seara tarziu la caldura sobei. Dupa terminarea tesaturii urmeaza de facut cipca care poate fi din lana sau din fileu (un procesde realizare foarte dificil).

Articol scris de Florin Sbarcea