Retiş

de Ilarion Bârsan

– Gătat-a-i tu copilă?

– N-am gătat mumă, o mai rămas două rânduri, le-oi săpa mâne. Dumneata ce-ai făcut?

-Am spălat hainele copchiilor, îs în troacă, lângă creplă. Să le întinzi tu, că pe mine mă doare schinarea.

– Să mă spăl pe mâni și le întind.

Verghina rezemă sapa de zid, agăță traista în privar și se duse la creplă, își clăti mâinile în fugă și se apucă să întindă hainele pe sârmă.

– O poruncit Milu, c-o cosit su’ Dumbravă, sa te duci, să uști fânu. Poți s-o iei și pe Milia să-ți ajute, că-i copchilă mare.

– Ghine, o iau și pe ea și pe Ghițucă, să nu le mai ai grija.

– Pe Maria Sbârcii o dus-o iar la spital, s-o dus și Ghiță cu ea. Nu știu zău,  ce-i cu fata asta a lu frate-meu, că de când s-o măritat îi tot beteagă săraca. Stă mai mult prin spital ca acasă, că hăndrălău ăla de Ghiță, în loc s-o grijască el cu mumă-sa, mai ghine o duce în spital.

– Cu ce-o dus-o?

– Cu cursa aia care se întoarce la șapte.

Verghina privi la ceasu din privar, umplu repede ligheanu cu apă, aruncă laibăru și iia cu care a fost la sapă, luă săpunu ăl bun și începu să se spele în grabă. Apoi se îmbrăcă cu o ie de-ai bună, își luă altă rochie, șurță și năframă bună și își căută păpucii pe sub pat.

Mamă-sa o privi mirată.

– Da ce te-ai gătat așa, un’ te duci?

Verghina își legă șireturile, își netezi rochia și șurța ai cu flori și după ce s-a mai uitat odată în oglindă îi răspunse ieșind pe ușă:

– La coperativă să iau niște drojdie.

– Să nu stai, că vine ciurda și io nu-s harnică să mulg ghivola aia, că deghea dă drumu la lapte.

– Bine, bine, nu stau.

Trecând pe lângă grădinuță, a rupt două frunze de calapăr pe care le-a strecurat sub ie.

Mamă-sa ieși după ea la poartă și o văzu că în loc să mergă pe drumul mai scurt, Verghina se grăbea să ajungă pe drumul de la Ghețar.

Ghețarul era o cărare pe lângă un părău, uscat pe timp de secetă, mărginit pe o parte de un răzor și de cealaltă de tufe de sălcii, aluni și garduri de mărăcini. Dacă nu ploua, era drumul pe care cei de pe deal coborau către ulița de jos, la cooperativă, la bufet ori la autobuz, iar cei din ulița de jos urcau la biserică. Cei care aveau casele mai jos de Ghețar scurtau drumul prin curtea colectivului.

– Vai, călca-o-ar de haștură, de’ia s-o gătat, să se întâlnească cu hăndrălău care vine cu cursa, las-că și le aude ea, numa să vie acasă.

Verghina bănuia gândurile bătrânei dar nu-i păsa. Era îngrijorată numai de gândul că Ghiță nu se întoarce cu autobuzul ăsta ori nu vine singur ori se bagă în crâșmă. Trăgea nădejde să vie singur, să poată schimba două vorbe, așa în trecere. Pe la jumătatea cărării se întâlni cu două femei cu desagii pe umăr, semn că au fost în oraș.

– Bună leică Lenă, ați fost în oraș?

– Bună draga leichi, în oraș am fost. Da un’ te duci?

– Mă duc până la mătușa Dobrului.

– No ghine draga mea, Doamne ajută.

– Domne ajută leică.

Atunci, de după cotitura părăului, apăru și Ghiță, singur. Văzând-o pe Verghina, bărbatul aruncă o privire înapoi să vadă dacă vine cineva. Verghina întoarse și ea capul, după cele două femei care își vedeau de drum povestind, cu desagii pe umăr. Apoi se grăbi spre Ghiță, îl prinse pe după cap și-l sărută cu poftă. El o strânse tare în brațe, apoi o îndepărtă îngrijorat.

– Stăi nebuno! Că ne vede cineva.

– Las’că nu-i nime să ne vadă. Iar ai dus-o pe Maria în spital?

– Iar, că nu-i era bine deloc, toată noaptea se văita de dureri de burtă și de cap și de toate.

– Te aștept desară în șură?

– Nu, că o venit soru-mea din Movile să ne ajute, să spele și să facă curățenie, că Maria n-o mai putut face nimic de la Rosale și aia mă spurcă dacă simte ceva.

– Și mâne ce faci?

– Mâne îs de rând la stână, mă duc să iau cașu și mă întâlnesc cu Milu tău.

– Io mă duc su’ Dumbravă, la capu părăului, că Milu o cosit o pajiște și mă duc să usc fânu.

– Și vrei să ocolesc și să trec pe acolo?

– Da mă, te aștept.

Îl mai sărută odată și îndreptându-și năframa, Verghina se îndepărtă grăbită și împăcată că nu i-a văzut nimeni.

Când a ajuns acasă, mumă-sa o și luă în primire:

– Te-ai întâlnit cu hăndrălău, tu tălaniță ? Te-ai dus să-l aștepți la cursă, așa-i? Nu țî rușâne tu, să te țâi cu bărbatu lu’ verișoară-ta ?

– Păi dacă-i beteagă săraca, cine să-i țâie locu?

– Ptiu nerușânato, bărbatu-to doarme în cojoc , între oi și tu te destrăbălezi cu hăndrălău ăla!

Verghina nu-i răspunse. Se schimbă de hainele bune, puse pe sobă ceaunul cu apă pentru mămăligă, puse trocuța cu câțiva pumni de făină alba pe un scaun lângă sobă, apoi luă șuștariu și plecă să mulgă bivola. Înainte de a intra în grajd își strigă copiii de pe uliță, să vină să se spele de cină.

După muls, făcu repede mămăliga, scoase brânza și le făcu o gâscă, adică tot un rând de brânză și unul de mămăligă. Le mai puse în blide și câte o cană de lapte cu mămăligă, și- au zis Tatăl nostru, în gând fiecare și s-au așezat la cină. Verghina a terminat repede de mâncat și a plecat în căsuță să le facă paturile la copii. Apoi reveni, turnă în făina din trocuță două căni de lapte și se apucă de frământat.

– Da ce te-o apucat să frămânți acuma?

– Vreau să coc niște plăcinte, să vă las pe mâne, dumnitale și la copii.

– Da n-ai zis că iei copchii cu tine în hotar?

– Am zis, da nu-i iau, că am treabă multă, mă scol devreme să gat de săpat alea două rânduri și apoi să fug dincolo să usc fânu, copiii mai mult mă încurcă.

-Te încurcă pe zmeu, lasă că știu io cine te încurcă, destrăbălato!

– Mai lasă-mă în pace și nu mai torăi atâta! Ce vrei dacă blegu de Milu vine numa la două săptămâni acasă?

– Da te văd oamenii tu, și te faci de minune în sat și de-o afla al tău îi vedea tu cum te-o scărchina blegu, ț-o rupe el schinarea.

– Te-ai găst dumneata să grăiești, de parcă îi hi fost mai brează!

Surprinsă, mamă-sa întoarse capul, mirată de ce-a spus Verghina.

– Ce-ai zâs tu?

– Ce-ai auzit, că și dumneata, când nu era tata acasă, nu apuca nenea Ilarionu Cătanii să gate de fluierat prin curte, că te și apuca tusea și fugeai în grădină să rărești morcovii.

– Să taci ticăloaso, nu țî rușâne să grăiești așa cu mine? Că i-am răbdat destule lu tato-to, că nu putea trece pe lângă crâșmă fără să se oprească și io acasă trebuia să le fac pe toate, și vitele și porcii și pe voi să vă grijesc, să vă spăl și să vă îmbrac. Prostălău, când ajungea acasă, puțea a beutură și mă bălăcărea în toate felurile.

– Da nici dumnitale nu-ți tăcea gura pănă nu punea mâna pe băț.

            – Punea, da n-o îndrăznit să dea în mine, că-i scoteam ochii. Da bărbatu-to îi cumsecade tu, nu te ceartă, nu pipă, nu bea.

            – Nu, nu și nici alte nu prea face. Daca-ar putea, ar sta numa cu oile.

            – Pare-ți ghine că te lasă în pace, da ai grijă, că de o auzi ce faci, te-o scărchina cât îl vezi de bleg, ț-o tăbăci schinarea.

– Lasă că am io grijă.

A doua zi, Verghina s-a sculat cu noaptea în cap, a luat trocuța cu aluatu dospit și se apucat să coacă plăcinte pe piatră. Până să se răcească, mulse bivola și îi dădu drumul în uliță, să meargă în ciurdă. Apoi făcu o păpară cu creste de slănină, umplu două căni cu lapte proaspăt, le acoperi cu fața de masă, sub care mai puse  șase plăcinte, iar pe celelalte le înveli în păstură și le așeză în traistă. Cu traista în spate, sapa, furca și grebla pe umăr Verghina a ieșit din casă odată cu răsăritul soarelui.

Locul cu cartofi era aproape de sat și până se se ridice roua, a și terminat de tras cele două rânduri. Apoi, lăsând sapa ascunsă între rânduri, a pornit pe calea de lângă Brazi, în sus, spre Dumbravă

Până a terminat de întors fănu s-a făcut de amiază. S-a așezat la umbra unui păr pădureț, și-a scos cipca să mai coase câteva rânduri, până-i ajunge drăguțu, să mânce împreună.

Nu știe când a adormit, răzbită de oboseală dar sa trezit în brațele lui Ghiță. A fost o dragoste scurtă, de trupuri flămânde de dragoste, consumată pe nemestecate.

Verghina a scos apoi sticla cu apă și s-au spălat fără să-și vorbească.  A scos din trastă pastura cu plăcintele și o sticluță cu rachiu și la îndemnat:

– Ia și mâncă, îi hi flămând.

Ghiță,fără să se așeze, bău câteva înghițituri de rachiu, luă o plăcintă și se pregăti  să plece.

– Ce te grăbești așa, ia și mâncă și mai stai un pic.

– Nu mai pot sta, trebuie să plec, am o scroafă în călduri și rupe cotețu de turbată ce-i.

– Vai călca-o-ar, acum i-o vint?

– Păi ce să-i fac, i-o vint și ei ca la toată lumea. Vouă vă vine mereu, lor numa câteodată și atunci îs mai turbate.

Ghiță luă un brat de iarbă și o așeză în căruță.

–  Auzi, vin și io cu tine.

– Ești proastă la cap, cum să vi cu mine la bărbatu-to?

– Păi nu vin până la stână, mă dau jos la calea Noișteatului și te aștept la delnița Oprii.

– Tu nebună mai ești, suie în căruț.

Râzând de ideea femeii, Ghiță mai puse două brațe de iarbă în căruță, desfăcu hățurile de la pripon și se așeză pe scândură  iar Verghina  pe iarbă,  în spatele lui stand în genunchi,  îl îmbrățișă drăgăstoasă.

Când au trecut de colțul pădurii, au văzut-o pe Oproaia , trăgea pământ la cartofii din delniță.

– Culcă-te și trage iarbă pe tine să nu te vază.

Verghina se acoperi cum putu cu iarbă și rămase nemișcată în coșu căruței.

– Bună ziua leliță, mai poți?

– Mai,, mă Ghițucă dragă, mai pot și nu mai am mult, da tu unde te duci, la stână?

– Da, că-s de rând la caș.

– Când te întorci nu mă iei și pe mine?

– Nu leliță, că nu mă întorc pe aici, mă duc prin Noișteat, că am niște treabă acolo.

– No bine, bine, am tras nădejde că mă duci cu căruța, da ce să fac? M-oi duce și pe jos.

Ghiță nu-i mai răspunse, dădu bice cailor să se depărteze mai repede de ochii bătrânei. Când n-o mai văzu, opri căruța și Verghina ieși de sub iarbă.

– No acuma ce ne facem Verghină dragă?

– Nu știu, o luăm  pe calea aia de sub răzor și ne întoarcem, nu te mai duci la stână.

– Trebuie să mă duc, că după aia nu mai am răgaz și i-am promis la doctor că-i duc caș proaspăt.

– Și ce facem, că dacă stau aici, mă poate vedea cineva?

– Te învălui în țolu de pe scândură și te acoper cu iarbă și nu te mai miști pănă plecăm de la stână.

Când au ajuns la stână, Ghiță opri căruța lângă strunga oilor, mai departe de stâna din care au ieșit să-l întâmpine vărul său Simu și Milu.

– Da de ce ai lăsat căruța așa departe? Trage-o și tu lângă stână.

– Las-o acolo că nu stau mult, mă grăbesc.

Intră cu traista în stână și scoase din ea o pâine, o sticlă cu rachiu și patru pachete de țigări Mărășești.

– Mâncare n-am adus că nevastă-mea e iar beteagă și am dus-o la spital.

– Da la ce te grăbești așa tare?

– Am o scroafă care umblă după vier și-I turbată rău, rupe cotețu.

– Păi nu stai să bei și tu un pahar cu noi?

– Nu mă, v-am zis că mă grăbesc.

– Auzi, am făcut rost de trei saci de grâu de la un tractorist din Sălișteat, doi ai nostri și unu a lui Trăian, îi duci tu acasă? Că s-o învățat milițianu din Movile să treacă pe aici când închegăm laptele, îi place colastru. De-o vedea sacii, dăm de năcaz.

– Și de m-o vedea pe mine vreun militian, ce fac?

– Da unde să te vadă? Că ieși prin Dumbravă și odată ajungi în sat. Îi coperim cu iarbă să nu bată la ochi.

– Bine mă, hai să-i punem.

Sacii erau după stână acoperiți cu niște pături vechi. Ghiță puse mâna pe un sac și Simu îi ajută să-l ia în spate. După ce așeză sacul în șărigă, veni și Simu cu unu, pe care vru să-l pună în coșu căruței. Ghiță prinse repede de sac și-l trase mai în spate, dar nu destul și acesta prinse picioarele Verghinii care se mișcă sub iarbă.

– Da ce ai mă acolo?

Ghiță puse degetul la gură și făcu semn cu ochiu spre Milu.

– Firea-i al dracului, mă, tu ai luat scroafa cu tine?

– Păi ce să-i fac dacă-i în călduri?

Atunci ajunse și Milu cu sacu în spate și cei doi se grăbiră să i-l ia și să-l pună peste ceilalți doi. Apoi Milu încercă să tragă iarbă peste saci dar Simu îl opri.

– Lasă că-i va acoperi el, tu adă cașu și urda, să plece  odată că îi rupe scroafa căruțu.

Râzând, fără să priceapă, Milu plecă să aducă traista, Ghiță o atârnă de leucă și cu un ”Doamne-ajută” dădu bice cailor care porniră în trap.

După ce s-au depărtat, Verghina a scos capu de sub pătură, a privit în jur și nevăzând pe nimeni, s-a ridicat și a început să dea cu pumnii în spatele lui Ghiță.

– Io-s scroafă mă?

– Da ce-ai hi vrut să zic? Paie-ți ghine că o fost Simu, că de venea Milu întâi, vedeai tu scandal.

Verghina îl îmbrățișă din nou și așa l-a ținut până în marginea pădurii.

Acolo, Ghiță a tras căruța la umbra unui stejar din margine, a desfăcut hățurile la cai și le-a pus dinainte un brat de iarbă. Verghina scutură pătura de iarbă și o întinse la umbră. Acolo s-au iubit cu răgaz, uitând de toate grijile și spaimele de care au avut parte.

S-au spălat apoi și au mâncat câte o felie de caș proaspăt. S-au mai îmbrățișat odată și Verghina porni repede spre pădure, să ajungă să adune fânu, în timp ce Ghiță așeză sacii în coșu căruței, îi acoperii cu iarbă și prinse din nou caii. Aruncă o privire după Verghina care, legămându-și șoldurile era gata să intre în pădure.

– Auzi Verghină?

– Ce mai vrei mă?

– Ai grijă la porcii ăi sălbatici, poate dă peste tine vreun vier.

– Du- te dracului!

Ilarion Bârsan