Retiş

(Icoane pe sticlă – II)

Din punctul de vedere teologic ortodox “viaţa fără icoană incetează, pierde din substanţă şi este ameninţată în inseşi adevărurile ei fundamentale.^(*).  

Fără ca biserica sa poată exercita vreun control direct asupra expresiei icoanelor pe sticlă, aşa cum face în mod firesc asupra picturii murale, zugravii pe sticlă au reuşit să introducă imaginea sacrului în casele săracilor, într-o călătorie care se încrucişează cu dogmatica şi erminia picturii bizantine şi care are la capătul ei, după aproape două sute de ani, chiar trăirea teologică a ţăranului ardelean: “…profunzimi sufleteşti destul de complicate şi interesante pentru psihologia poporului român”⁽¹⁾.

Pictura pe sticlă, cel puţin sub forma cunoscută în locul de origine ca „Hinterglassmalerei”, a ajuns în Transilvania prin anexarea Principatului de către coroana habsburgică, in anul 1699. Această tehnică plastică a fost adusă, se pare de habani, o sectă originară din Boehmia stabilită în părţile Albei prin sec. XVII-XVIII⁽²⁾. Diferenţa dintre tehnica de origine şi cea autohtonă constă în faptul că prima este industrială, câtă vreme a doua este creaţie individuală. Aceeaşi deosebire contrapune imaginea viu colorată a ceea ce crede ţăranul despre viaţa de dincolo de moarte, unui …“perete întreg acoperit cu picturi pe sticlă, îngrozitoare dar originale, în contrast, datorită caracterului Read the rest of this entry »

Icoana pe sticlă este o specie românească endemică ⁽¹⁾. Istoriceşte ea a apărut ca urmare a minunii de la Nicula, unde, în 1694 sau 1699 icoana Maicii Domnului a lăcrimat timp de 26 de zile. Cum era de aşteptat, mulţime de pelerini din toate hotarele au căutat să ajungă la Nicula. O parte au vrut să ia cu ei imagini ale Maicii Domnului şi astfel comerţul cu imagini a înflorit,  făcând posibilă această variantă tehnică în consecinţă. Prin tehnica pe sticlă se pot obţine mult mai multe exemplare într-un timp mai scurt. Ea se face dupa model (izvor, izvod) fiind posibilă desenarea, cel puţin, a mai multor icoane în paralel. De aceea poate, nici nu se semnează, ele nefiind originale.

Trebuie totuşi remarcat că iconarii pe sticlă nu aveau acest meşteşug ca unică ocupaţie şi mai ales că pictatul de icoane pe sticlă presupunea şi o anumită disciplină spirituală. Înainte de lucru, omul urma un ciclu de post şi rugăciune, ca urmare comerţul cu astfel de obiecte diferind atunci cu atât mai mult de ceea ce se întîmplă astăzi în jurul unora dintre bisericile noastre la praznice mai mari. O parte a acestor iconari erau şi zugravi de biserici, cum de exemplu s-a întîmplat cu celebra, de acum, famile Grecu din Arpaşu de Sus, strămutată “pe Ardeal”, în Săsăuş, dar şi cu familiile Tămaş sau Moldovan. Read the rest of this entry »