Comemorare şi sfinţire de biserică la Retiş

( Ilarion Bârsan – articol apărut in Gazeta Hârtibaciului )

Au trecut 200 de ani de când în Retiş a început construcţia unei biserici din piatră, cărămidă şi lemn, menită să ia locul bisericii vechi din lemn, prea mică pentru numărul credincioşilor.
După 12 ani, în 27 august 1823, Arhiereul Vasile Moga a purces de la Sibiu la Retiş pentru a sfinţi biserica cu hramul Sfântul Nicolae .
Duminică 28 august a.c., retişenii vor lua parte la sfinţirea unei alte biserici. Este vorba de fosta biserică evanghelică pe care parohia a cumpărat-o de la saşii care au plecat în Germania.Construită în 1599 şi folosită foarte rar după 1952, la biserica săsească a fost nevoie de ample lucrări de reparaţie. Prin strădania preotului Ioan Scutea şi a credincioşilor a fost înlocuită duşumeaua, s-a construit altarul, pereţii au fost împodobiţi cu icoane iar pe acoperiş au fost aşezate cruci, semnul biruinţei creştine.
Va fi o sărbătoare la care sunt aşteptaţi mulţii fii ai satului risipiţi prin ţară şi străinătate.

Duminică, 28 august, Retişul a îmbrăcat haine de sărbătoare şi retişenii în mândrele lor costume populare au ieşit să-l întâmpine pe Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu Streza, venit să oficieze împreună cu un sobor de preoţi, în fruntea cărora se afla Protopopul Ioan Jurca, sfinţirea bisericii cu hramul Sfânta Treime. A fost o minunată zi senină de vară, cu adieri de vânt ce-au domolit văpaia şi au permis credincioşilor să trăiască din plin înălţătorul eveniment.
În urmă cu 200 de ani, în 1811, străbunii credincioşilor de azi puneau temelia unei biserici din piatră, cărămidă şi lemn care avea să fie sfinţită în 27 august 1823. Atunci, pentru importantul eveniment, a venit din Sibiu la Retiş Episcopul Vasile Moga ce va consemna în actul de târnoşire că „s-au sfinţit această biserică neunită a retiştorfenilor”. Distanţa mare, pentru acele vremuri, de la care a venit Arhiereul şi menţiunea „biserică neunită” relevă faptul că Retişul era o oază de ortodoxie şi românitate.


Timp de 200 de ani biserica Sfântul Nicolae, aflată în cel mai înalt loc din sat, a fost pavăză ocrotitoare pentru credincioşi. Când se adunau peste sat nori grei aducători de vreme mare, sunetul clopotelor sfinte alunga primejdia şi niciodată satul nu a fost bătut de grindină. În fiecare an, în seara de Crăciun colindătorii vestesc din turnul bisericii Naşterea Domnului şi colindele străbune răsună peste sat, aducând bucurie şi linişte în casele creştinilor.
În Primul Război Mondial biserica a fost cea care a scăpat satul de distrugere. Trupele române aflate în Dosul Bărcutului au trimis un locotenent să cerceteze ce trupe se află în sat şi ce populaţie îl locuieşte. Tânărul locotenent a nimerit prin întunericul nopţii în cimitirul din grădina bisericii. generic Atarax La lumina scăpărată, a descifrat pe crucile de lemn nume româneşti. A ajuns lângă biserică şi a observat că e românească. S-a întors la ai săi şi i-a informat despre cele aflate, luându-se hotărârea ca satul să nu fie bombardat. A doua zi când au pornit atacul românii au fost distruşi de trupele duşmane care înţesau satul. Folclorul local consemnează că „între Retiş şi Bărcut grele lupte s-au bătut”. Unii cercetători cred că aici este locul în care Camil Petrescu scrie că „ne-a coperit pământul lui Dumnezeu”. Prizonierii români au fost aduşi în sat, într-un lagăr improvizat în curtea boierească. Aici, femeile din Retiş le strecurau mâncare prin gardul de sârmă ghimpată „că sânt cătane năcăjite ca şi ficiorii noştri care cine ştie pe unde or zăcea”. Mai târziu, locotenentul ieşit din război cu grad de căpitan, va reveni de mai multe ori în sat şi cutreierând locurile umblate în vreme de război, pe timp de noapte, le-a povestit oamenilor cum au scăpat de la distrugere datorită bisericii din vârf de deal..


În cei 200 de ani, 14 preoţi au încreştinat copiii satului, printre care şi pe Chirion Glatz, sas de origine, pe care mama lui, fiind prunc bolnav, l-a botezat în legea ortodoxă ca să nu moară nebotezat. Şi pruncul s-a vindecat şi va deveni unul din cei mai frecvenţi căutători ai bisericii româneşti fiind înmormântat în curtea bisericii.
Acum a fost sfinţită în legea ortodoxă biserica ce a aparţinut cultului Evanghelic C.A. Conform inscripţiilor de pe zidul bisericii, aceasta a fost construită în 1599. Inscripţia în limba latină ne sugerează că a fost construită de groful maghiar Haller pentru credincioşii catolici de pe moşia lui, aceasta neavând arhitectura celorlalte biserici cetăţi construite de saşi în Transilvania.
Înscripţia în limba germană din 1835 s-a făcut cu ocazia construirii clopotniţei şi a montării unui clopot.
Se cunoaşte faptul că groful Haller Janoş a plecat în 1820 din Retiş la reşedinţa lui din Albeşti. Probabil şi-a dus cu el şi iobagii maghiari, biserica trecând în proprietatea saşilor veniţi în Retiş din zona învecinată,ca meşteşugari, şi nu colonizaţi.
A fost o vreme în care cele două comunităţi au trăit complet separate dar în bună înţelegere. Românii aveau casele şi biserica pe deal, iar saşii o biserică mai mică şi „uliţa saşilor”, cu 25 de case pe şes. Între ele era curtea boierească.
După 1918 au început şi românii să-şi întemeieze gospodării pe şes şi casele lor s-au amestecat ori au prelungit uliţa saşilor.
După plecarea în Germania, parohia ortodoxă, la îndemnul preotului Ioan Scutea, a cumpărat întreaga proprietate a bisericii evanghelice, în care de multă vreme nu s-au mai făcut rugăciuni.
Retişenii, mai ales ce vârstnici s-au bucurat. Biserica săsească le este mai accesibilă şi le este mai uşor să ajungă la slujbele de duminică ori din sărbători.
A urmat multă muncă şi multă cheltuială din partea preotului şi a credincioşilor care au reuşit împreună să repare vechea biserică şi să facă amenajările necesare pentru a fi sfinţită în cultul ortodox. Împodobită cu tradiţionalele icoane, ale vechii credinţe româneşti, biserica a fost sfinţită de I.P.S. Mitropolitul Laurenţiu Streza, după ce Protopopul Ioan Jurca a dat citire actului de târnosire ce a fost aşezat în piciorul Sfintei Mese din altar.
Pentru strădania sa, pentru îndelungata slujire a credincioşilor din Retiş cărora le-a fost păstor timp de 41 de ani preotul Ioan Scutea a fost înălţat de IPS Laurenţiu la rangul de iconom stavrofor, primind brâul roşu şi crucea pectorală. Pentru implicarea în viaţa bisericească a satului au primit diplome onorifice primarul Aurel Dobre, epitropul Ioan Baciu, cantorul Voinea Ţânţ, enoriaşii Dorel Sbârcea şi Gabriel Cătană.
După sfinţire a urmat o agapă, încheiată cu un moment folcloric realizat de tinerii retişeni conduşi de Ioan Baciu.
Deacum chemarea credincioşilor la Sfâta Liturghie o vor face 5 clopote dar trei vor răsuna mai dulce în sufletul retişenilor.Ele au apărat satul timp de 200 de ani.

Ilarion Bârsan

foto: independent.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.