Retiş

Elena Manta (născută Drăgan, Lenuţa lu Isaică)

Dat fiind locul important pe care îl deţine onomastica între celelalte ramuri ale lingvisticii, strânsa ei legătură cu dialectologie, se impune o cercetare atentă a elementelor ei constitutive; numele de persoane, de animale, de locuri. Acestea, ca nume proprii sunt investite cu facultatea de a desemna, de a singulariza. Se supun şi ele legilor de dezvoltare a limbii, pot fi o mărturie a unor forme de limbă azi dispărute, pot consemna fenomene ce interesează îndeaproape istoria limbii, îmbogăţesc registrul derivatelor în limbă, iar explicaţia lor necesită uneori apelul la anumiţi termeni regionali, dialecticali.

I: ANTROPONIMIA

1. NUME DE PERSOANE
2. PRENUME

Numele de persoane ocupă un loc de prim ordin atât în cadrul sistemului de denominaţie oficial cât şi al celui popular.

Am întreprins o cercetare diacronică a prenumelor pornind de la registrul stării civile începând cu anul 1857, urmărindu-le în amănunt până în 1930 iar apoi din cinci în cinci ani.

O primă constatare ce s-a impus în urma acestei analizea fost: marea frecvenţă a prenumelor  de provenienţă hagiografică, mai ales în prima parte a perioadei la care ne referim, frecvenţa mare a unui număr restrâns de prenume.

Începând cu ultimul deceniu al secolului nostru, s-a manifestat o tendinţă de modernizare a sistemului de denominaţie, exprimată prin prenume de origine latină mai ales, dar şi prenume de provenienţă cultă occidentală. Se observă tendinţa intelectualilor de a da copiilor lor nume de botez deosebite de cele frecvente în sistemul de  denominaţie al satului. Situaţia este valabilă pe tot parcursul perioadei cercetate: 1857-1969. Tot din familiile intelectualilor a plecat şi obiceiul de a se da două nume de botez aceluiaşi individ. Fenomenul e destul de răspândit în ultimul deceniu al secolului nostru: ambele nume sunt noi sau unul aparţine vechii tradiţii de denominaţie iar celălalt modei.

Repetarea unor prenume, mai ales la începutul perioadei de care ne ocupăm, se explică prin obiceiul  de a se da noului născut numele ascedentului, al tatălui, respectiv al mamei, obicei vechi, cunoscut de toţi românii şi probabil moştenit la noi ( obişnuit şi la greci şi romani şi menţinut în sistemul antroponomastic romanic). Această tendinţă de continuitate în antroponomistică este foarte puternică. Un nume respectat în familie se dă u nu numai urmaşilor din cadrul aceleiaşi familii ci şi rudelor mai îndepărtate. În afară numelui tatălui se obişnuieşte să se acorde numele bunicului, al bunicii, cu atât mai mult când aceştia sunt decedaţi, al unei rude respectate, un nume existent în familie cu câteva generaţii înainte. Se obişnuia de asemenea să se acorde numele naşei, respectiv al naşului. În felul acesta un număr de prenume cunoştea o foarte mare frecvenţă şi vom vedea la capitolele hipocoristice şi supranume că acestea uşurează individualizareapersoanelor.

Cercetarea numelor de botez ne-a condus la următoarele observaţii:

1. Prenume bărbăteşti

1857 – 1880

Prenume întâlnite sunt: ACHIM, ALEXANDRU, ARON, BUCUR CHIRILĂ,CONSTANTIN, DAVID, DIMITRIE, DIONISIE EMANOIL, EMILIAN, GHEORGHE, GRIGORE, IACOB, IERONIM, IERUSALIM, ILIE, IOAN, IOANICHE, ISAIA, ISIDOR, LAZĂR, MAXIM, MILAHIL, MOISE, NICOLAE, PANTILIMON, PAVEL, SAVU, SERAFIM, SIMION, SOFRONIE, TEODOR, TEOFIL, TOMA, VASILE, ZAHARIA, ZAHEI.

Cu excepţia lui BUCUR, formaţie românească, legat de apelativul a bucura şi al lui EMILIAN, pătruns prin curentul latinist, toate celelalte sunt nume calendaristice, creştine cărturăreşti.

1880-1900

Se  repetă majoritatea prenumelor menţionatemai sus apar unele noi, în general de aceeaşi provenienţă: hagiografică latinistă:

ALEXIE, AMVROSE, ANDRONIC, ANINIE, ANTON, AURELIU, AURELIAN, AVISALON, CRUCEAN(formaţie românească), ELISIE, FILARET, ILARION, ISAILĂ, LEONTE, LUCA, ROMULUS, PETRU, SEVERIAN, SPIRIDON, VALERIE, VINIAMIN, VISARION, ZOSIM.

De subliniat marea frecvenţă în aceste două decenii a prenumelui ZOSIM.

1900- 1920

Nume de botez neîntâlnite până acum:

ALEMAN, (nume etnic – ALAMAN) ANDREI, AUGUSTIN, AXENTE, DAMASCHIN, DANIL, EMIL, (după ce mai înainte fusese întâlnit EMILIAN) EUGEN, IANCU, OCTAVIAN, (timp de aproximativ două decenii e foarte des atestat) OLIMPIUS, PATRICHE, ROSALIM, (fusese atestat IERUSALIM), SEBASTIAN, SOLOMON, VALERIU, (e forma care se menţionează în continuare şi nu VALERIE), TRAIAN, VIRGIL.

1920-1940

Nume noi: CORNEL, COSTICĂ, IORDACHE, FLORIN, FLORIAN, LIVIU, MIRCEA, SABIN, STELIAN, TIBERIU, VINTILĂ.

Începe deja să se renunţe la vechiul sistem în ceea ce priveşte acordarea numelor de botez. Preponderenţa o deţin prenumele de origine latină. Apar acum şi două nume menţionate în istoria noastră autohtonă: MIRCEA şi VINTILĂ.

În ultimul deceniu primul loc ca frecvenţă îl ocupă prenumele ADRIAN, urmat de LIVIU, MIRCEA şi SORIN.

Un nume considerat foarte frumos în ultimii ani este RADU.

Din categoria numelor deosebite, rare dar fără o frecvenţă deosebită fac parte: HORIA IOVEAN, LAURIAN, MARIAN, MARIUS, POMPILIU, VALENTIN.

Dintre vechile prenume hagiografice, order Accutane prin tradiţie familiară contnuă să-şi păstreze un loc important numele de botez IOAN, GHEORGHE şi NICOLAE. Despre soarta celorlalte amintim două exemple în ultimele trei decenii ZOSIM, cu o largă circulaţie înainte, apare doar de două ori: în 1944, după numele tatălui şi în 1963 după numele bunicului (în altă familie); DANIL, după ce fusese atestat ultima dată îm 1928 revine în 1966, după  numele unei persoane din familie, decedată tânără cu mulţi ani înainte.

Am amintit despre importanţa pe care o au în modernizarea numelor de botez prenume purtate de intelectuali şi copiii acestora. Din materialele cercetate am putut constata următoarele:

În 1890 fiul notarului e botezat valerie. Numele se va mai da în 1912 fiului unui pantofar, din 1921 femininul VALERIA,  devenit apoi frecvent.

În 1898 fiul învăţătorului primeşte numele OCTAVIAN. Ca şi în cazul lui VALERIE e prima sa atestare. După 1906 va deţine primul loc în rândul prenumelor de origine latină.

În 1911 e prima atestare a prenumelui OLIMPIUS cu care e botezat un fiu al notarului.

În 1920 preotul îşi botează un fiu ALEXANDRU – MIRCEA, prima etestare a prenumelui Mircea care revine în 1947, iar astăzi este unul din cele mai des folosite.

În 1928 învăţătorul ISAIA COCIŞ îşi botează fiul FLORIAN, nume ce va fi foarte frecvent astăzi. Acelaşi învăţător îşi botează o fică GEORGETA în 1940, prima atestare a acestui nume, adoptat imediatşi el.

ADRIAN, prenumele cel mai des întrebuinţat în ultimii ani, e prima oară atestat în 1957, nume de botez al fiului preotului. În aceeaşi familie e atestat mai întâi şi LUCIAN, în 1961.

b.Prenume femeieşti

Şi aici situaţia se prezintă aproximativ la fel ca şi în cazul prenumelor bărbăteşti.

1857-1880

Prenumele întâlnite: ANA ANISIA ASINEFTA, DOINA, DOMNICA, DOMNIŢA, ELENA, ELISABETA EMILIA, EUFIMIA,EUGENIA, FEVRONIA, FLOAREA, FRINA, FRONICA, FROSINA, GALINA, ILEANA, IRINA, IUDIFTA, IULIANA, MAGDALINA, MARIA, MATILDA, MELANIA, RAFIRA, RAVEICA, RAVELA, RUSANDA, SOFIA, SUSANA, VICTORIA, VIRSAVIA, ZENOVIA.

De subliniat frecvenţa prenumelui ILEANA, care după 1900 îşi restrânge aria utilizării în favoarea vechiului prenume hagiografic ELENA. FLOAREA şi derivatul ei FLORICA par mai degrabă a avea la origine apelativul FLOARE decât de a fi dat numele după denumirea sărbătorii respective:FLORIILE. Datele din „Protocolul botezaţilor” nu susţin ultima ipoteză, DOINA, prenume apărut în 1860 trebuie pus în legătură cu personificarea poetică a cuvântului DOINA. DOMNICA şi DOMNIŢA sunt prenume româneşti care nu mai apar însă după 1900. Rusanda poate intra în rândul prenumelor onomasticii noastre moderne care aparţin domeniului istoriei româneşti.

1880 – 1900

Apar nume noi:ANICA (hipocoristicul de la ANA obţinut prin derivarea cu sufixul – ica) ANTINIA, BARBARA, ELEONORA, ELVIRA, EVA, HARITINA, HRISTINA, IUSTINA, LUCREŢIA, MARINA, MARTA, OTILIA, PARASCHIVA, RAVEICA, SILVIA, SOLOMIA, TATIANA, VIROANA.

Cu excepţia câtorva nume de origine latină continuă să predomine pronumele de provenienţă hagiografică.

1900 – 1920

Devine mai evidentă tendinţa de modernizare:AURELIA, AURORA, CORNELIA, FLORENTINA, HORTENZIA, LEONTINA, LETIŢIA, LIVIA, MINERVA, OCTAVIA, OLIMPIA, OPREANA, ROZALIA, VALENTINA, VALERIA, VIORELIA.

AURORA poate fi un împrumut livresc din onomastica apuseană, sau poate fi pus în legătură cu neologismul AURORA, OPREANA e un derivat de la masulinul OPREA,  Viorelia, e un derivat de la numele masculin VIOREL.

1920 – 1940

Nume noi: DORIŢA, GEORGETA, LENUŢA, LUCIA, MĂRIOARA, MINODORA, TEODORINA, VIOLETA VIORICA, ZORIŢA.

DORIŢA e un prenume provenit din DORU derivat cu sufixul – iţa. Cu acelaşi sufix e derivat şi ZORIŢA ( poate fi pus în legătură cu fenomenelenaturii, vizând zorile sau poate ca o aluzie onomastică la floră, pri zorele).

LENUŢA şi MĂRIOARA sunt hipocoristice ale unor nume vechi hagiografice. Le-am trecut în seria numelor noi tocmai din cauza tendinţei actuale de a se acorda aceste nume de botez în detrimentul vechilor prenume ELENA şi MARIA.

În ultimele două decenii cele mai frecvente prenume femeieşti, socotite frumoase deosebite, sunt: ADRIANA, DOINA, LUCICA, MARIANA, ONORIŢA, RODICA, VIORICA. Considerate frumoase, dar mai rare sunt: ADELA, CAMELIA, CRISTINA, DANIELA,

GABRIELA, SORINA, STELUŢA, VOICA şi VOICHIŢA..

Unice sunt: IONELA (N.1965) şi LILIANA (n. 1969)

Cercetarea diacronică a prenumelor din cadrul sistemului de denominaţie din satul Retiş duce la următoarele concluzii:

1. Prenume vechi de provenienţăhagiografică cu o mare frecvenţă până în ultimul deceniu al secolului trecut încep să-şi piardă din importanţa pe care o aveau altădată. Continuă totuşi să ocupe un loc importantprenumele: ANA, dar mai ales prenumele provenite din hipocoristicele sale:ELENA MARIA; IOAN şi GHEORGHE, acestea explicându-se prin tradiţia familiară.

2. Începând cu ultimul deceniu al secolului trecut şi până în deceniul al patrulea al secolului nostru preferinţa s-a îndreptat înspre prenumele moderne de origine latină sau de provenienţă cultă occidentală.

3. În ultimele două  trei decenii sunt preferateprenume culte româneşti, alături de cele de origine latină sau occidentală.

Prenumele culte româneşti provin din apelativele româneşti legate de faună, de fenomene ale naturii, de sentimente, etc. aparţin unei perioade vechi a istoriei autohtone, sunt luate din literatura naţională sau provin din alte nume vechi prin derivare. Prenumele care aparţin acestei a treia categorii corespund prin nuanţa lor simbolică unor necesităţi afective ale vorbitorilr şi sunt ele însele încărcate de sensuriafective şi în felul acesta putem explica situarea lor pe primele locuri într-o statistică a prenumelor utilizate în cadrul sistemului de denominaţie actuală

HIPOCORISTICE

Hipocoristicele, ca forme dezmierdătoare ale prenumelor rezultă de cele mai multe ori prin derivarea cu sufixe şi prin truncherea prenumelor

Sufixele utilizate, sunt sufixe diminutive, aducând o încărcătură de afectivitate exprimată şi în derivarea cu aceste sufixe a apelativelor.

În derivarea cu sufixe se pleacă atât de la prenumele cât şi de la formele trunchiate ale acestora, îmbogăţindu-se în felul acesta, considerabil, registrul hipocoristicelor.

I. DERIVATE CU SUFIXE

HIPOCORISTICE BĂRBĂTEŞTI

1. Creşte prin derivarea prenumelui cu sufixe

– aş: TIBERAŞ

– el: DOREL. FLORICEL, GEORGEL, IONEL, SORINEL

– ică: AMVROSICĂ, ISAICĂ, STELICĂ

– iţă: IONIŢĂ

– ucu: RĂDUCU, RELUCU, SIMUCU, MILUCU

– uţ: CORNELUŢ, DANILUŢ, IONELUŢ, TRĂIENUŢ

2. Creşte prin derivarea cu sufixe hipocoristicelor obţinute prin trunchiere_

– ică: GENICĂ

– icu: ONICU

– iţă: NICULIŢĂ

– şor: NICUŞOR

– ucă: LIŢUCĂ, LIUCĂ

– uţu: CHIMUŢU, MILUŢU

HIPOCORISTICE FEMEIEŞTI

1. Derivate cu sufixe de la prenume:

– ica: ANICA, ELVERICA, VALERICA

– iţa: VOICHIŢA

– oara: LIDIOARA, MARIOARA

– uca: MĂRIUCA

– uţa: ANUŢA, MĂRIUŢA, VERGHINUŢA

1. Derivate cu sufixe de la hipocoristice create prin trunchiere:

– ica.: GENICA, MILICA, NORICA

– uca: MILIUCA

– uţa: LENUŢA, VETUŢA, GHINUŢA

II. HIPOCORISTICE BĂRBĂTEŞTI

1. Create în urma trunchierii numelui de botez prin afereză

– cade vocala iniţială: CHIMU ACHIM, LARION ILARION, LIMPIU OLIMPIU, MANOIL EMANOIL, MILU EMIL, ONU ION;

– cade diftongul iniţial: GUSTIN AUGUSTIN

– cade o silabă: CELU Marcel, GILU  Virgil, PILU Pompiliu, SIMU  Zosim, VROSE  Amvrose;

– cad mai multe silabe: FILU Teofil, LAE  Nicolae, RELU  Aurel, VIANU  Octavian.

2. Create  prin aferenţă de la formaţii cu sufixe:

– GHIŢA Ghiorghiţa, ICA  Isaica, LIŢA  Niculita, NELU Ionel, NICU  Onicu, RELU  Bucurel, SICA  Visica, ŞORU  Nicusor, ŞORU  Oprisor,

– UCU  Ionucu

3. Create prin apocopă

– LARI  Ilarion, NICU  Niculai, TIBI  Tiberiu, VISEA  Vasile

4. Create prin sincopă:

– LUŢU   Lăruţu, NAE   Nicolae.

HIPOCORISTICE FEMININE

1. Create în urma trunchierii prenumelui prin afereză:

-cade vocala protonică iniţială: GAFIA Agafia, LENA  Elena, LEONORA  Eleonora, MILIA  Emilia, RINA  Irina, TILIA  Otilia;

-cade silaba protonică iniţială: DIFTA  Iudifta, GETA  Georgeta, GHINA Verghina,  HIRA Rahira, TENZIA Ortenzia.

– cad două silabe: FIMIA Eufimia, FROSINA eufrosina, GENIA Eugenia, RELIA Aurelia

Sufixul ICA derivat din nume devine hipocoristic de sine stătător

-ICA Elverica, ICA Valerica, ICA Viorica

III.  ALTE HIPOCORISTICE

Există unele hipocoristice scurte, obţinute printr-o formă modificată a numelui de botez:

-bărbăteşti: BELU = Viorel

– femeieşti: BIBA=LIVIA , DELA=Valeria, DIDA= Florentina, LALA= Elena, LALA= Maria, MEDA= Mădălina

Hipocoristicile scurte sunt o refrectare a acţiunii legii minimului efort, a tendinţei de economie în limbă, iar pe de altă parte sunt o expresie a fanteziei, a spiritului de inventivitate a vorbitorilor. Nu trebuie neglijată nici importanţa pe care o joacă în acest domeniu factorul afectiv, strâns legat de sentimente materne, de asemenea trebuie remarcat rolul graiului copiilor care este în unele cazuri punctul prim în istoria unui hipocoristic (BELU, DELA, UCU, sunt doar trei exemplede hipocoristice folosite la început de fraţii celor numiţi astfel şi apoi perpetuate).

Uneori este destul de greu de stabilit forma din care provine hipocoristicul scurt, însă o cercetare atentă, pe viu, a situaţiei poate duce la clarificarea acestei probleme.

Hipocoristicele în cadrul familiilor în care indivizii din două în două sau trei generaţii primesc acelaşi nume de botez, în general nu sunt aceleaşi. La generaţia a doua sunt întâlnite hipocoristice create prin trunchierea unei forme derivate cu sufix, aparţinând individului primei generaţii sau forme derivate cu sufixe plecându-se de la hipocoristice create prin trunchierea la prima generaţie.

Exemple:GHIŢĂ (1) GHIŢUCĂ (2); LARI (1) LĂRUŢ (2); LIŢĂ (1) LIŢUCĂ (2) NICU (1) NICUŞOR (2)

Există unele hipocoristice scurte, obţinute printr-o formă modificată a numelui de botez:

– Bărbăteşti: BELU = Viorel;

– Femeieşti: BIBA = Livia, DELA = Valeria, DIDA= Florentina, LALA =Elena, LALA=Maria, MEDA= Mădălina.

Hipocoristicile scurte sunt o reflectare a acţiunii legii minimului efort, a tendinţei economiei în limbă, iar pe de altă parte sunt o expresie a

fanteziei, a spiritului de inventivitate a vorbitorilor, Nu trebuie neglijată nici importanţa pe care o joacă în acest domeniu factorul afectiv, strâns legat de sentimente materne, de asemenea trebuie remarcat rolul graiului copiilor care este în unele cazuri punctul prim în istoria unui hipocoristic (BELU, DELA, UCU, sunt doar  trei exemple di hipocoristice folosite la început de fraţii mici ai celor numiţi astfel şi apoi perpetuate).

Uneori este destul de greu de stabilit forma din care provine hipocoristicul scurt, însă o cercetare atentă, pe viu, a situaţiei poate duce la clarificarea acestei probleme.

Hipocoristicele în cadrul familiilor în care indivizi din două sau trei generaţii primesc acelaşi nume de botez, în general nu sunt aceleaşi. La generaţioaa doua sunt întâlnite hipocoristice create prin trunchierea unei forme derivate cu sufix, aparţinând individului primei generaţii sau forme derivate cu sufixe plecându-se de la hipocoristice create prin trunchiere la prima generaţie. Exemple: GHIŢĂ (1) GHIŢUCĂ (2) ; LARI (1) LĂRUŢ (2) LIŢĂ (1) LIŢUCĂ (2) ; MILU (1) MILUCU, MILUŢU (2); NICU (1) NICUŞOR (2)

Când indivizi aparţinând a trei generaţii primesc acelaşi nume de botez, situaţia este următoarea: CORNEL (1) CORNELUŢ (2) NUŢU (3); GHEORGHE (1) GHIŢĂ (2) GHIŢUCĂ (3).

Frecvenţa derivării cu sufixe a unor hipocoristice create prin trunchiere se explică pe de o parte prin rapida lor uzare banalizată în cadrul sistemului de denominaţie datorită corpului fonic redus şi a largii lor utilizării, pe de altă parte prin necesitatea de distingere a persoanelor. Derivarea cu sufixe a prescurtărilor ajută la revalorizarea lor.

Hipocoristicele au la început funcţia de a alina, funcţie restrânsă în cadrul familiei, iar apoi funcţie în precizarea denenominaţiei personale.

În concluzie, importanţa pe care o prezintă hipocoristicele în cadrul sistemului de denominaţie constă în:

1. Ajută la distingerea persoanelor;
2. Ajută la îmbogăţirea numărului prenumelor;
3. Corespund unor necesităţi de ordin afectiv.

PORECLE ŞI SUPRANUME

Distincţia îmtre termenii poreclă şi supranume a fost făcută încă de  Candrea care consideră că porecla se află la originea supranumelui, arătând că poreclele spun în genere defectul sau năravul cuiva, verde, fără nici un înconjor… poreclele conţin mai întotdeauna o metaforă. Dacă porecla dată cuiva de către o persoană este repetată şi de alţii la adresa aceleiaşi persoane ea devine supranume.

Aceasta înseamnă că noi niciodată n-am putea afla aceeaşi poreclă din gura a doi informatori, că în general viaţa unei porecle este foarte scurtă, în momentul când ea este adoptată şi de alţi vorbitori decât cel care a atribuit-o nu mai putem vorbi de poreclă, ci de supranume. În ceea ce ne priveşte,realitatea ne îndeamnă la alte concluzii.

Ştefan Paşca arată necesitatea utilizării termenului de supranume ca dictată de împrejurarea că acesta are o funcţie exclusiv antroponimică, pe când porecla indică o funcţie semantică. Porecla se dă ca o batjocură unui individ, incidental, supranumele născut din poreclă şi calificativele sunt legate indisolubil de numele indivizilor, devenind chiar ereditar.

În studiile recente de onomastică cei doi termeni sunt frecvent utilizaţi, dar sfera lor de cuprindere nu este întotdeauna bine precizată, iar altă dată nu se face nici o deosebire între cei doi termeni, utilizându-se când unul, când celălalt pentru a descrie aceleaşi fapte.

Pentru o încadrare corectă a faptelor antroponimice în sistemul de porecle sau de supranume e necesar să se precizeze sfera noţiunilor respective.

Supranumelui i se recunoaşte rolul său antrponimic, funcţia sa de identificare a persoanelor. El este lipsit de valoarea afectivă, nefiind supărător sau jignitor. Considerăm termenul „poreclă” din graiul studiat ca echivalent cu supranumele pentru a denumi aceeaşi noţiune.

Spre deosebire de supranume poreclele sunt calificative cu un puternic conţinut afectiv. Ele sunt o dovadă a spiritului incisiv al vorbitorilor, a simţului lor inventiv, a fanteziei în acordarea acestor calificative plecând de la anumite defecte fizice, morale, de la defecte de vorbire etc.

De cele mai multe ori anumite împrejurări, întâmplări deosebite din viaţa individului  constituie prilejul deslănşuirii acestui spirit ironic. Deci principalul scop al poreclelor este acela de a batjocori, de a ironiza şi prin aceasta ele devin supărătoare, jignitoare. Datorită conţinutului lor afectiv, cunosc o răspândire rapidă, sunt repede adoptate şi de ceilalţi membri ai colectivităţii.

Cercetarea pe teren ne-a determinat să considerăm poreclele ca atare şi atunci când ele sunt cunoscute de un număr mai mare de vorbitori, chiar de majoritatea locuitorilorsatului aceasta din cauză că niciodată porecla nu s-ar putea spune cu voce tare în prezenţa poreclitului, ea devine un prilej vizibil de supărare. Porecla nu este acceptată de cel în cauză, este considerată o batjocură. Pentru noţiunea respectivă în grai există termenul „ciufuleală”.

Există cazul când poreclele mai noi nu sunt cunoscute de către cei cărora li s-au acordat. Ele devin un cadru închis, pentru un grup de indivizi, având oarecum o situaţie asemănătoare cu termenii argotici.

În urma cercetării sistemului de porecle am ajuns la concluzia că ele nu se moştenesc. Dispar odată cu persoana poreclită sau în cazul unei porecle atribuite unui neam întreg odată cu dispariţia unor indivizi mai în vârstă, mai apropiaţi de momentul când ea a fost dată. Tocmai acest fapt ne determină să credem că poreclele se nasc mai mult din necesităţi afective decât din necesitatea îmbogăţirii sistemului de denominaţie.În individualizarea persoanelor un rol mult mai important îl deţin prenume, hipocoristicele şi supranumele.

N-am  întâlnit cazuri de trecere a poreclelor în supranume.

2. PORECLE

Porecla se aplică spontan indivizilor, dar ea presupune cunoaşterea caracteristicilor psihice sau fizice exprimate sugestiv printr-un calificativ, presupun o împrejurare memorabilă în viaţa individului stigmatizat cu numele de batjocură, care a provocat apariţia lui.

Poreclele se crează, se îmbogăţesc pe baza lexicului graiului respectiv, din cuvinte ce aparţin persoanei poreclite ele îşi pierd afectivitatea, se uită şi ies din uz, nu se moştenesc ca supranumele. În locul lor apar altele, care caracterizează persoanele cu defectele lor. Aşa se explică faptul că în aceeaşi familie mai mulţi indivizi îşi pot avea fiecare porecla lor. Marea diversitate, mulţimea poreclelor dovedesc astfel spiritul de şicană şi vioiciunea spirituală deosebită a locuitorilor, care sesizează imediat defectele şi le ironizează.

Se cunosc persoane cu predilecţii deosebite în acest domeniu, cărora „le place să-şi bată joc de oameni” şi sunt numite „ciufu satului”. Multe porecle pleacă de la ei, însă datorită gradului de afectivitate sunt adoptate şi de alţii.

1. După particularităţi fizice

BĂLANA : „îi bălană” (blondă)

BUFLEA : „îi un om gras, cu burta mare”

BUTU : „îi gras ca un butoi”

CHICI : „îi un om mic”

CHIOMBU : „îi orb de un ochi, îi chior”

CORICAŞ: „are picoarele strâmbe”

DECEMVRE : „vorbeşte pe nas, gândeşti că-i tot răcită, ca în luna lui decemvre”

GÂT-GROS, GÂTOSU : „ are gâtu gros”

MOŞICU : „e mic”

MOŢU : „e tăntălău, ca moţii”

PĂTRÂNJĂLU: „e un om slăbuţ, subţire ca un pătrânjăl”

PICU : „e un om mic, că şi picu e mic”

PUPI : „ mână din gură iute, ca o pupăză”

REPU : „avea aşa o culoare de gândeai că e tot plin de rapor”

ŞANTA : „e mare ca şanta la jocul de cărţi”

ŞONTOROGU : „merge rău”

ŞTROMPEA : „merge rău, e ştrompolog”

TUREA : „ e un om gras şi mereu îi alunecă ciorecii în jos şi au turul mare”

ŢĂNDĂREL : „când era mic era ca o ţandără de subţire”

1. După particularităţi psihice

BLEGU: „ e un om bleg, un încurcă lume”

BOANDI: „ era un taur de bivol cu acest nume şi cel poreclit se uită ca el de urât”

HIERU: „când discutai cu el se ţinea tare ca hieru, nu-l puteai scoate din ale lui”

MITUNICA: „ 1.îi place să mai facă lucruri pe sub mână. 2. şi e şi mai amărât”

MOACA: „ e înceată, domoală, e ca moaca”

MUTU: „e un om tăcut, trebuie să-l întrebi de zece ori până scoate o vorbă”

1. După anumite întâmplări obiceiuri, deprinderi

CÂRLANU: „ e şchiop şi când a crescut mai mare era tot între copiii mai mici ca el, ca un cârlan între miei”

COCÂRŢARU: „ a fost mult timp cioban şi-i plăcea cocârţa”

DIPLAŞU: „ când s-a întors din armată şi-a cumpărat o pălărie domnească şi cineva i-a zis că acum e ca un diplaş”

GĂOAZA; GĂVAN: „ îi place să mănânce mult, e lacom”

NIETA: „era o femeie care toată ziua umbla pe uliţă şi cineva a zis odată „uite Nieta cu jacheta.

`NINUNEA: „în tinereţe nu ştia cânta decât cântecul de Crăciun  „Minunea”

OGHELARIU: „era un om la care îi ieşeau mereu obielele din bocanci”

PĂDUREŢU: „ 1. e un om mic, prăpădit, fără vlagă, nevoiaş, ca poamele pădureţe. 2. când a fost mic moşul lui l-a dus la oi, unde a stat mult timp, iar stâna era lângă pădure”

PĂSĂRARU: când era copil şi-a făcut aripi din scândurele, şi-a legat două găini de mâini, s-a urcat pe şură şi a vrut să zboare”

PIPĂLĂU: „e un om care fumează foarte mult”

PIRII: „e un om care îngrijea găinile unei crâşmăriţe”

SPIRALA: „li se spune aşa la

două femei vecine care pleacă în fiecare dimineaţă de acasă şi zic că se duc la boltă să-şi ia spirale”

TUZU: „odată când a jucat cărţi avea doi tuji în mână, iar când trebuia să prindă cu tuzul el a zis că a pierdut, deoarece nu ştia să joace, iar pentru că a pierdut cu tuzul în mănă i-a rămas porecla tuzu”

VIŢI: „ a fost vicepreşedinte al cooperativei de consum”

1. Formate prin antiteză

BLONDU: „e negru ca un ţigan”

CAŞU: „era negru ca ceaonul, iar taică-său i-a zis „caşu tati, caş, eşti frumos ca un caş”

TAROPA: „ a fost sărac şi i s-a sppus Taropa după numele unui om gazdă din satul Cincu”

UNSOAREA: „e foarte slab şi oamenii i-au zis în râs Unsoarea”

VORBĂREŢU: „nu grăieşte prea multe”

1. De la nume de persoane

ANDRIŢ: „1e slab cum a fost sasul Andriț. 2. Se poartă îmbrăcat cu haine săsești nu cu cioareci ca la noi”

ANTONESCU: „a fost în conducerea colectivului și era aspru ca Antonescu”

HOAPT: „e surd cum era sasul Hoapt”

NITROAIA: „merge tăpălăgoasă cum mergea Nitroaia”

1. După defecte şi particularităţi de pronunţie, ticuri verbale, după expresii mai des întrebuinţate

ALE MELE: „nu spune al meu, a mea, ai mei, ci pentru toate aceste forme zice „ale mele”

BURI: „aveau o bivolă pe care o chema Bori şi el îi zicea Buri”

CENDEA: „ înaintea oricărui cuvânt el spunea: ce, ce, ce”

CIOCÂCI: „se juca cu copiii şi le zicea mereu: unu, doi tri ute ciocâci!”

CHICHI: „nu poate vorbi bine şi zice „che” pentru „ce”

CLICLI: „pronunţă cl nu ci”

CÂŞU: „ alunga animalele cu câş, câş!”

COPILU: „la copii şi la prieteni le spune „măi, copile!”, nu cokile ca la noi”

FLĂTĂNICA: „nu poate zice pe fr şi zice că o chiamă Flănica”

HOLE HATĂ: „când l-a întreabat cineva ce a mâncat, a zis „hole hată şi hune hiete” în loc să zică „fâsole frecată şi prune hierte”

LIŢA-BE: „1. a pierdut un miel şi-l striga „bee! bee! 2. taică-său care nu putea pronunţa pe ţ îl striga Lită! Şi el răspundea „bee!”

MENGA: „ nu putea zice mămăliguţă când era mic, ci menguţă”

MOŢOŢOI: „când era mic zicea că-i al lui Moţoţoi nu al lui Oniţoi”

MUCUL: „fraţii mai mici i-au zis Mucul nu Simucu” (probabil prin apropiere de apelativul Muc-muci s-a încărcat de sens peiorativ)

ORGANU: vorbind despre partidul muncitoresc i-a zis „organul de conducere”

PLETENŢIOSA: „Mamă-sa care nu poate rosti grupul pr a zis odată când cineva a întrebat-o dacă fata nu se mărită: „Viorica noastră aşa-i de pletenţioasă” Porecla a prins atât pentru defectul de pronunţie cât mai ales datorită circulaţiei restrânse pe care neologismul „pretenţios” oîl avea în graiul satului

PUIU BADII: „la toţi copii el le zicea  puiu badii”

TIETE: „zicea tiete , nu tată”

TOTOLOŞU: „când era mic zicea totoloş nu cocoloş”

TUCU: „zicea tucu nu tată”

1. Porecle care fac aluzie la starea socială modestă pe care au avut-o respectivii

ARGATU: „a fost multă vreme slugă la grofi”

BIDOŞ: „a fost paznic, jâtar la grof”

h. Porecle care indică ranguri din armată

CADETU: „ a făcut şcoală militară. 2. Se ţinea mai sus ca alţi oameni, grăia mai altfel ca în sat la noi”

COLONELU: „ a fost preşedinte de G.A.C. şi mergea numai călare pe un cal alb, oblu ca un colonel şi se răstea la oameni”

MAJORU: „când s-a întors din armată s-a lăudat că a fost major şi umbla numai cu mănuşi albe şi vara la secere”

SERGENTU: „ se lăuda mereu că a fost sergent în armată”

TOBORNOC: „ a fost toboşar în armată 2. a fost în aramta ungurească şi împărţea gărzile. 3. tocăie multe din gură” (3explicaţie ulterioară)

1. porecle colective – au fost atribuite tuturor membrilor familiei:

GĂLUSCARII: „le plac mult găluştile (sarmalile)”

SUVEICARII: „ au fost nişte oameni ca o suveică, se învârteau după cum sufla vântul şi nu se ataşau la nici un grup de oameni.

î. Porecle diferite pentru acelaşi individ

POLACU: „1.famili

a lor e venită din alte părţi la noi, au fost polaci (polonezi). 2 Sunt oameni închişi dosnici.

CAPITANU: „ţine capul semeţ ca un căpitan”

CORBACI: „ biciului îi spune corbaci”

PARNICI: „era o iapă la colectiv Parnicea şi nu prea trăgea la căruţ, ca el la lucru

UNSOAREA: „este foarte slab şi oamenii, în râs, i-au zis unsoarea”

Se consată că foarte multe porecle provin dintr-o comparaţie, prin prescurtare, sunt deci porecle-metaforă. Sunt porecle date prin asemănare cu alte persoane ( Antonescu, Andriţ, Hoapt, Nitroaia), după nume de animale (Boandi, Parnici), provenite din apelative ce denumesc vieţuitoare (Cârlanu) , metale, obiecte, (hieru, Picu, Suveicarii, Şanta, Ţăndărel) şi cele date după numele diferitelor grade din armată, cu sens ironic (Căpitanu, Colonelu, Majoru).

Sensul poreclei se ajustează la individul poreclit. Aceasta se exprimă în explicaţiile care se  dau poreclei. La o primă explicaţie compatibilă se adaugă alta, care singură nu e suficientă pentru a justifica naşterea poreclei. E cazul celei de a doua explicaţii date poreclelor Andriţ, Cadetu, Polacu. Noile expliacţii denotă sesizarea unor laturi şi moduri de manifestare ale individului poreclit, care se concretizează printr-o nouă poreclă sau dacă nu într-o nouă explicaţie a poreclei existente.

Uneori explicaţia eronată provine şi din faptul că ne mai fiind cunoscut de la care provine porecla se caută să se facă legătura între poreclă şi defectele poreclitului, fără să se ajungă însă la o concordanţă. E cazul unei porecle ca Panganetu. Am primit o seamă de explicaţii, complet nesatisfăcătoare, care sună în felul următor: „i se zice aşa pentru că e un om nehotărât, care nu ştie ce vrea şi ce nu vrea” (E.B.,Iv.Ţ.) Informatorul I.S. şi-a adus aminte că respectivului i se mai spunea „Danil cu tri cuţâte”. Nu putea însă să facă asocierea în continuare cu porecla. Sugerând a doua explicaţie a informatorului C.D. am primit indicaţia: „ când era mic îi plăcea să se joace cu cuţitele. Odată s-a bucurat mult, zicea că are trei cuţite şi un panganet. Sensul cuvântului nu îl cunoaşte nici un informator, Apelativul panganet „baionetă” este de origină maghiară şi probabil cândva a fost cunoscut, dar acum este complet ieşit din uz.

Luîndu-se în considerare mai ales poreclele vechi, de felul celei de mai sus, se observă că uitându-se împrejurarea în care s-a dat numele de batjocură, dar păstrându-se porecla, se formează o concepţie vagă în ceea ce priveşte mobilul alegerii poreclei, ajunge în conştiinţa poporului „într-un cadru semantic fals”. Plecând de la poreclă informatorii caută să dea uneori o explicaţie proprie, interpretează porecla din punctul de vedere al unor caracteristici actuale al persoanelor,astfel încât explicaţiile pot fi de multe ori nesigure:

CAFEI: „1 folosea cuvântul în înjurăturile lui.2. e slab, parcă mănâncă numai cafei, iar cafeiul e pentru agricultori o mâncare uşoară”.

CIRCU, „ era un om hameş, se vâra în toate treburile, era numai pentru el”.

DONDOI (DUNDOI): „e un om la care îi place să ia de aici ceva, de dincolo altceva, să adune, să aibă”

GHIGANU: „e un om încruntat tot timpul, parcă stă gata să te pălească în cap”

PIŞCHELEA: „era un om păros”

Explicaţiile ulterioare obţinute şi pentru porecle ca Mitunică şi Bobornoc exprimă posibilitatea aceluiaşi macromodel de a putea modela concomitent laturi diferite ale originalului”

Câteva concluzii sumare care se impun:

1.Poreclele femeieşti sunt mult mai rare decât cele bărbăteşti. Exceptând bcele mai noi, din vechiul sistem de porecle doar două sunt potrivite femeilor.

2. În general poreclele nu se moştenesc. Sunt individuale, cu o mare forţă afectivă, se acordă spontan, cu rolul de a ironiza.

3. Porecla-metaforă deţine un loc important în cadrul sistemului de porecle.

4. Majoritatea poreclelor se formează pe baza apelativului din lexicul graiului respectiv.

5. Explicaţiile informatorilor pot fi adesea nesigure, neverosimile.

3. SUPRANUME

Supranumele este legat indiscutabil de numele individului, devine ereditar. Apare din necesitatea de a face distincţie ître persoane din familii diferite, între numele cărora există o omonimie totală sau parţială

Supranumele este colectiv şi lipsit de conţinut efectiv. Există însă şi supranumele individuale.

Supranumele e acel element al sistemului de denominaţie pe care îl poartă fiecare individ alături de numele său oficial şi sub care e cunoscut de concetăţenii săi, de unde funcţia sa exclusiv antroponomistică.

a. Supranume provenite de la nume de familie care au existat înainte în sat:

AI LU ACHIM, AI LU COCĂ, AI GANII, AI GOJANII, AI LU ISAICĂ, AI LUCII, AI LUCII, AI LU NISTOR, AI OCĂLEANULUI, AI LU ONIŢOI, AI SÂRBULUI, AI RUSULUI.

1. Supranume provenite din numele de familie al unor indivizi cu care se aseamănă cei cărora li se atribuie:

BREZOI; nume de familie, Brezoi, augmentativ de la Breazu. În sat a existat un singur nume de familie Brezoi, iar omul care îl purta era un om harnic. Unuia cu aceleaşi calităţi i-a fost atribuit ca supranume, moştenit apoi de soţia sa (Brezoaica) şi de fiul său (Brezoi), care au aceleaşi atribute.

PARIPAŞ; nume de familie Paripaş parip magh. Paripa „cal mic,  ager şi sprinten”, prin extindere şi la oameni. Unul care e un om descurcăreţ, îi place să se amestece peste tot, să ştie totul, se aseamănă cu Paripaş i s-a dat numele de familie al acestuia.

c. De la numele unor îndeletniciri:

AI GOJMANULUI; gojman „epitrop la biserică” germ. „omul lui Dumnezeu”

AI GRĂDINARULUI; grădinar

AI LU HEGHEDUŞ; hegheduş „viorist”

AI LU POLISMANU; polisman ( „a fost poliţist în America”)

AI LU ŞNAIDĂR; şnaidăr „croitor” (germ. Schneider)

AI LU ŞUSTĂRU; şustăr „pantofar” (germ. Schuster)

d. De la numelefondatorului unei familii:

(prenume şi nume de familie contopite)

AI LU BUCURDOBRE; nume de botez Bucur + nume de familie Dobre

AI GHEORGHEAONI; nume de botez Gheorghe+nume de familie Onea

AI LU MANDRUBANŢ; nume de botez Man+nume de familie Dorobanţ

AI LU STANŢÂNŢ; nume de botez Stan+nume de familie Ţânţ

AI LU IONDOBRE; nume de botez Ion+nume de familie Dobre

e. De la prenume care au existat în familiile respective:

AI LU ANTON, AI LU AUREL,AI LU BUCUR, AI LU ILISIE, AI NĂNUŢULUI, AI NIŢII, AI MILII, AI LU PAVEL, AI PETRII, AI REANULUI (Aurelian prin afareză şi sincopă), AI SIVULUI, AI LU SOMOILĂ, AI LU ŞTEFAN, AI TOMII, AI LU VĂSÂI, AI VISII, AI LU VIANU.

f. De la calificative cristalizate în supranume sau de la prenume şi calificative contaminate:

AI BĂLUŞULUI; băl+suf,-uş

AI LU BUCUSTÂRG; nume de botez Bucur+stârc (supranume metaforă)

AI MUTULUI ;mutu

Calificativele din aceste supranume şi-au pierdut total nuanţa afectivă.

g. Indică originea familiei sau individului sau aşezarea lor în cadrul satului:

AI COVEŞANULUI ; din Coveş

FRINA AI DIN CAP  (locuieşte în capul satului)

AI MĂRGINEANULUI  („mai demult nu erau case decât până la ei, ei şedeau în marginea satului”)

ŢĂREANA („a fost plecată multă vreme în ţară – la Bucureşti”)

h. Supranume atribuite unor împrejurări:

TANTI: i-a zis astfel un cumnat cu puţin mai tânăr decât ea şi supranumele s-a perpetuat

Câteva supranume pentru indivizi ce poartă acelaşi nume de familie Sbârcea: AI LU ACHIM, AI LU DANILU GUJANII, AI LU FEC, AI LU `NINUNEA, AI PRUNII, AI REANULUI, AI LU ONEAMOISE

Când o familie şi-a schimbat locul de domiciliu i s-a schimbat şi supranumele: Dobre (din AI LU IOSIF au devenit AI LU GEANĂ), Ţânţ (din AI LU STANŢÂNŢ au devenit AI BABI)

4. NUME DE FAMILIE

Numele de familie existente: ARONEASA, BACIU, BARBU, BĂRDAŞ, BÂRSAN,

BRATU, BRUMAR, CĂTANĂ, CISMAŞ, CIULEI, COCIŞ,

COLCER, COMAN, CRISTIAN, DAN, DOROBANŢ, DENEŞAN, DOBRE,DRAGOMIR, DRĂGAN, DROC, FLITĂR, GEANĂ, GHERGHEL, LONGHIN, MĂMĂLIGĂ, MIHAI, NIŢU, NOVAC, ONEA, ONEAMOISE, OPREA, OŢETEA, PĂTRU, PRUNEA, PUPĂZĂ, RADU, ROGOZ, ROMAN, SBÂRCEA, ŞCHIOPOTĂ, TEFELEU, ŢÂNŢ ŞI VLASEA.

Aceste nume de familie au o circulaţie largă, de unde necesitatea deosebirii indivizilor în supranume. De obicei una dintre familii păstrează numele de familie respectiv, iar celelalte primesc supranumele. Uneori un nume de familie îl găsim ca supranume al altei familiinume de familie Sbârcea – supranume de familie Cătană şi Dobre).

1. Nume de familie create de la prenume:

ARONEASA; nume de botez Aron + suf. –iasa

BARBU ; Barbul, nume străvechi de tradiţie românească prin disimilare din Barbur, lat. Barbara

CRISTIAN; nume de botez Cristea + suf an

DAN; nume de botez Dan

GHERGHEL; nume de botez Gergely

LONGHIN; nume de botez Longin

MIHAI; nume de botez Mihai

NIŢU; hipocoristicul Niţu, Oniţu, Onu, Ion

ONEA; hipocoristicul Onu+ea

ONEAMOISE; nume de familie Onu+nume de botez Moise

PĂTRU; nume de botez Petre

RADU; nume de botez Radu

ROMAN; nume de botez Roman

b. Nume de familie de la apelative

BACIU; baci „cioban care conduce o stână”

BÂRSAN; la bază trebuie admis un radical trac: Bars- bers

BRUMAR; brumă+suf ar (numele popular al lunii noiembrie)

CIULEI; ciulin „plntă cu frunze înguste şi ţepoase, cu tulpina acoperită cu peri”. Se fac

referiri la particularităţile fizice ale indivizilor.

DRĂGAN ; drag cu ă în temă şi suf- an

MĂMĂLIGĂ; mămăligă. La origine poate fi o poreclă metaforă

OPREA; pus în legătură cu verbul a opri

OŢETEA; oţet+suf- ea

PUPĂZĂ; pupăză

PRUNEA; prun + suf –ea

ROGOZ; rogoz

SBÂRCEA; sbârcit cu zbârcuturi „cu faţa ridată”.

ŞCHIOPOTĂ; pus în legătură cu verbul a şchiopa.

1. Nume de familie formate din apelative care fac aluzie la unele îndeletniciri, ranguri

BĂRDAŞ;  bărdaş „dulgher”

CĂTANĂ;  cătană „ostaş”

CISMAŞ;  cismaş „cizmar”

COCIŞ;  cociş „vizitiu”

DOROBANŢ; dorobanţ „1 soldat din infanterie. 2 jandarm”

SISTEMUL POPULAR DE DENOMINARE

Alături de sistemul oficial de denominaţie există un sistem de denominaţie vechi, popular, un sistem închis, restrâns la limitele satului. În acest sistem intră toate elementele amintite până acum: prenume, nume de familie, supranume şi porecle.

În cadrul sistemului de denominaţie popular rolul prim îl joacă numele de botez, celălalt element se schimbă odată cu diferitele împrejurări din viaţa individului

Există următoarele cazuri de denominaţie populară:

a. Prenumele sau hipocoristicul persoanei pus în legătură cu:

– nume de familie (când acesta nu are o circulaţie largă); Trăianu lu Coman;

– supranumele (când numele de familie are o largă circulaţie): Nicu Radului (nf. Dobre), Onicu lu Somoilă (nf. Şchiopotă), Lăruţu lu Şnaidăr (nf. Barbu), Milu Gojmanului (n.f. Bârsan);

– prenumele mamei: Lenuţa Cornelii, Nelu Valentinii

– prenumele soţului: Marea lu Tiberiu

– prenumele şi supranumele soţului: Zoriţa lu serafimu lu Somoilă;

– prenumele şi supranumele tatălui: Ioveanu lu Lari Ghergheaoni

b. Porecla pusă în legătură cu numele de familie sau supranumele:

PIPĂLĂU BUCURTOMI (poreclă + supranume)

PLIOCA LU PUPĂZĂ (poreclă + nume de familie)

Numele de botez rămâne neschimbat, al doilea element e înlocuit (în urma căsătoriei) : Nicu Baciului= Nicu Cătanii; steluţa Băluşului = Steluţa lu Isaică

***

(va continua)

_________________________________________________

Culese de Ilarion Bârsan din lucrarea de diplomă a profesoarei Manta Elena , născută Drăgan (Lenuţa lu’ Isaică).
Publicate cu permisiunea domnului Ilarion Bârsan.