Retiş

Harta costumului în întreaga Transilvanie este mult mai fărâmiţată în oglindă cu celelalte regiuni istorice:  Oaş, Maramureş, Bihor, Ţara Moţilor, Bistriţa, sudul Ardealului, fiind diferite substanţial între ele în ceea ce priveşte chiar şi forma unor piese din costum, păstrând poate o singură trăsătură comună, cea  a portului femeii de la brâu în jos: nu lipsesc de nicăieri cătrinţele (zadiile). Tot unitar pentru toată întinderea, dar de data aceasta numai a Transilvaniei de sud, este şi iia cu altiță, puișori sau ciocănele, pentru portul femeilor dar, mai ales, cioarecii pentru bărbați.

harta zonelor (6)

Etnografic, județul Sibiu este împărțit în câteva zone. Mărginimea – incluzând Sibiul.  O parte a Văii Târnavelor și Secașelor împârţită cu Alba, vestit tărâm al vinurilor. O parte din Țara Oltului, la rândul ei separând în spațiul dintre linia munților și râul Olt, chiar înainte ca el să facă meandrul spre sud peste munţi, în dreptul Avrigului, de cea a Făgărașului și de cea a Perșanilor. Pe urmă, dar nu la sfârșit, Valea (Podişul) Hârtibaciului .
Relativ acestei împărțiri geografice, apar ca mai mult sau mai puțin distincte costumele de port popular ale mărginenilor și Sibiului, târnăvenilor incluzând Secașele, cel avrigean al celor de pe Țara Oltului (atât cât se intinde ea administrativ în județ) – Avrigul, restul ţinând de județul Brașov și cel al hârtibăcenilor agricultori şi crescători de animale.

Portul popular nu trebuie privit ca normativ de uniformă, având în vedere faptul că el este urmarea unei evoluții ca orice fenomen al culturii materiale. El, evoluând încă, rămâne o expresie a ocupațiilor oamenilor, a poziției lor sociale, a mersului economic al arealului din care provine, fiind intim și foarte subtil legat de condițiile economico-sociale, foarte important pentru Transilvania, a multietnicităţii, aici, influenţa săsească – de-ar fi să amintim numai pălăriile negre de fetru, dar exemple pot fi mai multe şi se poate vorbi şi despre o influenţă a dispariţiei sașilor şi nu numai în ceea ce priveşte portul – și, nu în ultimul rând, al tendințelor modei cu care costumul este contemporan.

Retiş, portul bărbătesc – „Simu Nitii” – Zosim Geană 1978 (1)

În special relativ la aceasta zona cuprinsă în judeţul Sibiu, trebuie remarcat un fenomen care a influențat modificările portului, cu timpul ștergînd de multe ori unele elemente de specificitate: expasiunea portului de Săliște (Mărginime). Acest lucru datorându-se unui complex de factori: ocupației tradiționale a mărginenilor – păstoritul, ca urmare a transhumanței și mobilității ciobanilor, cei sibieni fiind ”ciobanii ungureni” în fond, dar mai ales datorită faptului că acest port de Săliște, în fericita lui îmbinare a simplității cu sobrietatea, dar mai ales din aceasta cauză, s-a pretat cel mai bine unui soi de  producție ”industrială” de atelier, în contrast cu celelalte porturi esenţialmente produse unicat, de meşteşug foarte restrâns şi, nu în ultimul rând, urmare a reorganizării administrative a teritoriului şi a desfiinţării judeţelor Târnava Mare, Târnava Mică şi a judeţului Făgăraş, a orientării, în consecință, către noua „metropolă” – Sibiul. Ca o ilustrare a amplorii acestui fenomen, portul de Săliște a trecut chiar munții în vechiul regat, influențând și portul nordului de Gorj, de pildă. Ca urmare, şi în Retiş astăzi, portul de Sălişte este reprezentat de cea mai mare parte a purtătorilor.

(3)

Portul considerat autentic, cel curățat de arhaismele secolului XVIII, este în mod convențional cel situat cronologic în fereastra dintre 1880 și 1910 (1930 prin eventuală extensie). După această dată, efectele sincronicității cu o anumită şi legitimă nevoie de confort în acord cu modernizarea vieţii fac, de pildă numai, opincile să dispară definitiv, lăsând locul, pantofilor, ghetelor cu tureac, cizmelor, iar acesta este doar un exemplu ilustrativ.

Varietate de croiala, cioareci cu broderii, Mateiaş, jud. Braşov (2)

După 1930 și masiv după cel de al doilea război mondial, odată cu schimbările nivelatoare ”comunitariste”, portul de Săliște a dominat şi mai mult întreaga zonă. Ca un alt detaliu, să reținem tendințele moderne de înlocuire a ”juljului”, ”golgiului”, a fuiorului sau a ”pânzei de mestecat”  din care se croiau iile cu diferite materiale textile, la început din bumbac industrial, ajungând astăzi a fi substituite chiar de forme de material sintetic, uneori perdea sau diferite materiale poliesterice al căror senzație de contact direct cu pielea trupului nu poate fi decât încă un argument al stridenţei, al nepotrivirii.

Croială din Retiş

Cătrințele, tradițional țesute în patru ițe, începând din anii treizeci ai secolului trecut, au început a fi  fabricate din pluș negru, ”ciocănelele” brodate sau chiar țesute în război cândva, înlocuite de fișii de pânză neagră aplicată pe cămăşi la mașina de cusut. Oricum s-ar fi soldat evoluţia costumului de port popular, o observaţie trebuie reţinută: costumul bărbătesc este mult mai unitar pentru întreaga regiune a sudului Transilvaniei.

Model de croi – cioareci (5)

Un fapt ce poate părea ca suprinzător, mai ales pentru felul în care se prezintă portul astazi, este o observație exactă până nu de mult, cum că specific zonei Hârtibaciului îi este o mare bogăție cromatică^(1). În Retiș acum, iile femeilor sunt de Săliște în totalitate şi în deplin acord cu sobrietatea cromatică a dialogului alb-negru, în unele cazuri lipsind chiar şi galbenul discret al beatei. Singurul element de specificitate este păstrat într-un singur exemplar, după știința noastră, la Livia Țânț (la Stanțânț), fiind vorba de șurța bărbătească ce se purta peste cioareci cu un colț petrecut către șerpar. Acest fapt justifică împărţirea podişului Hârtibaciului în alte două subzone etnografice: Retiş-Alţîna şi Săsăuşi-Chirpăr unde s-a conservat mai bine această bogăţie cromatică şi mult mai multe elemente de unicitate folclorică.

Şurţa bărbătească în costum

Şurţa bărbăteaască de Retiş

(3)

Un fapt și mai întristător este noul „model actualizat” de cioareci care nu mai sunt nici din pănură albă, nici din fuior ca pentru vară ci dintr-un soi de flanel industrial, propriu egărilor, potrivit mai degrabă cu singurul anotimp, cel al scenei casei de cultură şi nu al uliţei vetrei vreunui sat. Lucru cu atât mai trist cu cât el este purtat și ”popularizat” mai ales de profesioniști, a se vedea dansatorii din ansambluri folclorice. Acest fapt apare cu atât mai straniu cu cât specific Văii Hârtibaciului ar fi, potrivit literaturii documentare, un folclor arhaizat datorat izolării de odionoară a satelor de principalele căi de comunicație.

Cioareci – Cuciulata – zona Perşani (4)

Cioarecii sunt şi trebuie făcuţi din pănură albă, dată la piuă pentru îndesire. Se compun din „tur” şi „dărg” sau “vreană”, “clini”, “craci” şi “văcălie”. Găurile care rămân după încheierea lor  se numesc “fereşti”, de unde şi denumirea de “cioareci cu fereşti”. Croiala se face dintr-o singură foaie, cu lăţimea țesută în război de 45-50 de cm, astfel încât, după croială, din toată suprafața foii nu se iroseşte nimic.

Cioareci cu „fereşti” şi clini din zona Avrigului (3)

Teoretic, croiala cioarecilor este aceeași din secolul XVIII, când au început a ilustra mai consistent românii în diferite cronici, ei putând fi mult mai bătrâni de fapt în istorie. Mai mult decât o trecere în revistă a diferitelor croieli de cioareci, mai largi către Țara Oltului, mai strâmți pe picior către Târnave și Mărginime, să facem, împreună cu acest articol, pledoarie pentru păstrarea lor ca obiect specific și esențial identitar, un exerciţiu de admirație al pănurii alb gălbuie din lână de oaie țurcană, sau de textura de pânză țesută în cinci ițe, ”cu ochișori”, în războaiele de ţesut uitate, abandonate, sau și mai rău, demult şi cam iute puse pe foc. Această piesă de port nu trebuie cu nici un chip înlocuită cu egări de magazin de echipament sportiv sau cu diverse forme de ștrampeni sau dresuri bărbătești, care de altfel nu vin în acord cu ideea de simplitate dar mai ales de robusteţe care caracterizează costumul bărbătesc!

_________________

1. – Ilie Moise și Horst Klusch – Portul popular din județul Sibiu – o încercare declarată de a prezerva portul tradițional pe regiuni, un manual în mâna instructorilor culturali și entuziaștilor epocii în care a fost editată. 1978 – editat de Centru județean de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă.
2. – Caiete de artă populară– Portul din Ţara Oltului – Făgăraş – Cornel Irimie – 1956 – ESPLA
3. – Caiete de artă populară – Portul din Ţara Oltului – Avrig – Cornel Irimie – 1957 – ESPLA
4. – Caiete de artă populară – Portul din Ţara Oltului – Perşani – Cornel Irimie 1958 – ESPLA
5. – Costumul popular românesc din Transilvania şi Banat – Paul Petrescu – Editura de stat diddactică şi pedagogică – 1959
6.  – http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoARDEALsibiu.htm