Istorie
ONOMASTICA – Toponimia
***
… Onomastica – continuare
TOPONIMIA
Elena Manta
Aşa cum am amintit, Retişul este menţionat în documente începând din secolele al XIV-lea (1353), ca posesiune a lui Reter în scaunul Sighişoarei. După menţiunile lui C. Suciu ( în Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania, Bucureşti 1968, vol. 2), numele localităţii este redat în documente dintre secolele XIV – XIX sub următoarele forme: Poss RETER (1353), villa RETHERII (1389), RETER (1415), RETHEN (1648), RETEN (1733), RETISDORFF (1750) RETTISDORF (1760-62); RETSDORF (1850), RETEN, RETESCDORF, RETIŞDORF (1854) În plus cunoaştem la 1400 forma RETERSDORF (V. Archiv der Vereins fur Siberbugische Landeskunde, 1934, pag. 48) Numirea oficială actuală este RETIŞ, după ce cunoscuse o formă azi învechită, RETISDORF, RETIŞTORF. ( această formă face parte dintre „compusele de origine săsească, cu suf. –dorf, dar adaptate cel puţin într-o vreme de către românii transcarpatici”. I. Iordan. T.R. pag 196 şi pag. 216) Forma cu ş din Retiştorf şi Retiş poate fi explicat prin pronunţarea din limba maghiară a lui s din RETISDORF (1854)
ONOMASTICA – Antroponimia
Elena Manta (născută Drăgan, Lenuţa lu Isaică)
Dat fiind locul important pe care îl deţine onomastica între celelalte ramuri ale lingvisticii, strânsa ei legătură cu dialectologie, se impune o cercetare atentă a elementelor ei constitutive; numele de persoane, de animale, de locuri. Acestea, ca nume proprii sunt investite cu facultatea de a desemna, de a singulariza. Se supun şi ele legilor de dezvoltare a limbii, pot fi o mărturie a unor forme de limbă azi dispărute, pot consemna fenomene ce interesează îndeaproape istoria limbii, îmbogăţesc registrul derivatelor în limbă, iar explicaţia lor necesită uneori apelul la anumiţi termeni regionali, dialecticali.
I: ANTROPONIMIA
- NUME DE PERSOANE
- PRENUME
Numele de persoane ocupă un loc de prim ordin atât în cadrul sistemului de denominaţie oficial cât şi al celui popular.
Am întreprins o cercetare diacronică a prenumelor pornind de la registrul stării civile începând cu anul 1857, urmărindu-le în amănunt până în 1930 iar apoi din cinci în cinci ani.
Retiş – Nuntă, joc, steag de nuntă
O primă constatare ce s-a impus în urma acestei analizea fost: marea frecvenţă a prenumelor de provenienţă hagiografică, mai ales în prima parte a perioadei la care ne referim, frecvenţa mare a unui număr restrâns de prenume.
Începând cu ultimul deceniu al secolului nostru, s-a manifestat o tendinţă de modernizare a sistemului de denominaţie, exprimată prin prenume de origine latină mai ales, dar şi prenume de provenienţă cultă occidentală. Se observă tendinţa intelectualilor de a da copiilor lor nume de botez deosebite de cele frecvente în sistemul de denominaţie al satului. Situaţia este valabilă pe tot parcursul perioadei cercetate: 1857-1969. Tot din familiile intelectualilor a plecat şi obiceiul de a se da două nume de botez aceluiaşi individ. Fenomenul e destul de răspândit în ultimul deceniu al secolului nostru: ambele nume sunt noi sau unul aparţine vechii tradiţii de denominaţie iar celălalt modei.
Repetarea unor prenume, mai ales la începutul perioadei de care ne ocupăm, se explică prin obiceiul de a se da noului născut numele ascedentului, al tatălui, respectiv al mamei, obicei vechi, cunoscut de toţi românii şi probabil moştenit la noi ( obişnuit şi la greci şi romani şi menţinut în sistemul antroponomastic romanic). Această tendinţă de continuitate în antroponomistică este foarte puternică. Un nume respectat în familie se dă u nu numai urmaşilor din cadrul aceleiaşi familii ci şi rudelor mai îndepărtate. În afară numelui tatălui se obişnuieşte să se acorde numele bunicului, al bunicii, cu atât mai mult când aceştia sunt decedaţi, al unei rude respectate, un nume existent în familie cu câteva generaţii înainte. Se obişnuia de asemenea să se acorde numele naşei, respectiv al naşului. În felul acesta un număr de prenume cunoştea o foarte mare frecvenţă şi vom vedea la capitolele hipocoristice şi supranume că acestea uşurează individualizareapersoanelor.
Cercetarea numelor de botez ne-a condus la următoarele observaţii:
Despre saşi şi români, o mărturie din secolul al XVIII lea.
Însemnările doctorului Chenot despre românii şi saşii din Braşov (1756)
În toamna anului 1755, doi ciobani din Schei, Stan Fulga şi Stan Inaşul, întorcându-se de la paşuni, s-au infectat de ciumă la mânăstirea Sinaia. Deoarece asistaseră acolo la moartea şi îngroparea unui bolnav, nu fură admişi la lazaretul de la Timiş. Ei ajunseră totuşi în Schei pe cărări ascunse. Peste câteva zile amandoi muriră pe neaşteptate în întaiele săptămâni ale lui Noemvrie. Infecţia trecu mai întâi la două fete ale lor, apoi la toate neamurile. Pâna la începutul lui Aprilie 1756 muriră peste 30 de inşi. Boala se întindea din ce in ce mai îngrozitoare. Numărul morţilor se ridică in Schei la 1711, în “Cetate”, Blumana si Braşovul-vechiu la 51, în Săcele la 1589, în Zărneşti la 522, etc. 1)
Temându-se de o întindere şi mai mare a flagelului, comisia sanitară a oraşului cere grabnice ajutoare medicale. La intervenţia împărătesei Maria Tereza, medicul Adam Chenot, vine intovărăşit de chirurgul sibian Kurtz, şi-şi stabileşte cartierul în Schei.
Doctorul Chenot a fost una din somităţile medicale ale veacului al XVIII-lea.2) Originar din Luxemburg, (născut în 1721), el a urmat facultatea de medicină din Viena şi a fost protejat de celebrul medic Von Swieten, la a cărui recomandare a fost trimis în 1755 în Ardeal pentru stingerea epidemiei de ciumă. Dupa ce a reuşit să oprească flagelul, prin întâile luni ale anului 1756, Chenot, fu numit de împărăteasă, protomedic al Transilvaniei. El rămase astfel Iegat de Sibiu, de unde fu chemat odată la Iaşi de Constantin Moruzi să-i ingrijească fiica bolnavă. Aceasta se întâmpla la 1780, data după care Chenot pare să se fi reîntors la Viena, unde muri în 1789. Read the rest of this entry »
Din istoria parohiei si bisericii din Retiş
„Lumina lui Hristos lumineazã tuturor!” (Liturghia Darurilor )
Comuna Brădeni se află la marginea jud Sibiu, fiind la intresecţia cu jud. Braşov şi jud.Mureş. La 5 km pe artera care
face legătura comunei Brădeni cu Făgăraşul se află satul Retiş, aşezat in amonte pe dreapta Hartibaciului.
Populaţia satului este compusă din români 95%, iar 5% minorităţi (ţigani). Înainte de 1989, au existat 25 de familii de saşi, care au emigrat in Germania, rămânând în sat doar o singură persoană. Majoritatea locuitorilor sunt pensionari, iar care mai sunt în putere se ocupa cu agricultura si creşterea animalelor. Totdeauna locuitorii Retişului au fost de religie ortodoxă, deşi în trecut şi astăzi sectele dau un atac deosebit pentru a-i dezbina pe români, dar până acum n-au reuşit. Sunt doua familii de penticostali veniti din jud. Bistriţa. Românii din Retiş tot timpul au păstrat tradiţia româneasca şi ortodoxă, făcându-se exemplu pentru mulţi români din jur. Retişenii au fost şi au rămas oameni harnici, despre aceasta vorbind starea caselor şi a gospodăriilor lor. La sărbătorile mari, cei mai in vârstă se îmbracă în portul popular, fapt ce da o notă deosebită şi cu totul aparte faţă de alte sate din jur.
Satul Retiş este un sat cu o vechime apreciabilă, fiind menţionat în documente vechi din 1363 cu numele de Reter Villa. În anul 1389 apare cu acelaşi nume într-un document care se află la muzeul din Braşov. Acelaşi nume îl poartă şi în documentele privind Istoria Romaniei care a fost alcatuită în volume în 1958. În harta lui Spiridon Fetti din 1862, satul apare cu numele de Retezatul. Read the rest of this entry »
GRÓF HALLER JÁNOS
Haller János
În limba maghiară, „gróf” desemnează un titlu nobiliar, dar prin extensie, în româneşte „conte”, comite, o funcţie administrativă implicită. Emoţional pentru noi românii „gróf” nu înseamnă nimic bun, dar dacă am putea trece peste aceasta piedică mai degrabă subiectivă decât obiectiv, istorică am afla:
(traducere din limba maghiară)
GRÓF HALLER JÁNOS
Dorim să-l prezentăm cititorilor pe Gróful Haller János din Hallerkő ca cel mai bun gospodar din Ardeal în decurs de peste 40 de ani şi, în acelaşi timp, ca pe un om bun cu adevarat. Cât timp bărbaţii cu carieră publică câştigă admiraţia şi respectul nostru prin realizările lor şi utilitatea lor nu mai puţină simpatie trezesc în noi oamenii din viaţa privată devenind astfel pentru noi cei mai util membrii ai societăţii pirn disciplina pe care o dovedesc in activitate, prin armonia totală între persoana proprie şi lumea înconjurătoare şi tăria lor de caracter. A apus de mult vremea când acest om era activ, nu-i mai vedem vedem chipul marcant şi expresia veselă, dar amintirea lui încă trăieşte în inimile noastre, oriunde prin ţară putem auzi despre el mii de lucruri mărunte, mii de anecdote, care, ca o umbra uriaşă a unei flori în lumina de apus, prin viu grai, sporesc şi devin mai miraculoase şi mai fabuloase.
Gróful Haller János s-a născut la data de 12 octombrie 1774 în localitatea Réten (Pe cămp) (Retiş, Retersdorf), a urmat studiile în Târgu Mureş şi Cluj. În 1801 a pornit la drum cu o gospodărie în cea mai deplorabilă stare şi împovărată de o ipotecă care depăşea valoarea ei de trei ori. Read the rest of this entry »