Nenea Liţă Şchiopu
Comemorare şi sfinţire de biserică la Retiş
( Ilarion Bârsan – articol apărut in Gazeta Hârtibaciului )
Au trecut 200 de ani de când în Retiş a început construcţia unei biserici din piatră, cărămidă şi lemn, menită să ia locul bisericii vechi din lemn, prea mică pentru numărul credincioşilor.
După 12 ani, în 27 august 1823, Arhiereul Vasile Moga a purces de la Sibiu la Retiş pentru a sfinţi biserica cu hramul Sfântul Nicolae .
Duminică 28 august a.c., retişenii vor lua parte la sfinţirea unei alte biserici. Este vorba de fosta biserică evanghelică pe care parohia a cumpărat-o de la saşii care au plecat în Germania.Construită în 1599 şi folosită foarte rar după 1952, la biserica săsească a fost nevoie de ample lucrări de reparaţie. Prin strădania preotului Ioan Scutea şi a credincioşilor a fost înlocuită duşumeaua, s-a construit altarul, pereţii au fost împodobiţi cu icoane iar pe acoperiş au fost aşezate cruci, semnul biruinţei creştine.
Va fi o sărbătoare la care sunt aşteptaţi mulţii fii ai satului risipiţi prin ţară şi străinătate. Read the rest of this entry »
Duminică 28 august, Târnosirea bisericii din jos.
…
Biserica „Sfânta Treime“, pregătită pentru sfinţire de Ştefan Mărculeţ de sâmbătă 27 august din ziarul Lumina ediţia de Transilvania.
„În curând, credincioşii din Parohia Retiş, Protopopiatul Agnita, se vor ruga în două lăcaşuri de cult. Pe lângă biserica ortodoxă veche din sat, monument istoric zidit la 1811, există în Retiş o veche biserică evanghelică, ce a fost cumpărată de comunitatea ortodoxă şi care, după mai multe lucrări de renovare şi amenajare interioară, este pregătită pentru târnosire şi pentru oficierea slujbelor religioase.
Dorinţa comunităţii de la Retiş de a administra biserica evanghelică din sat a apărut în urma plecării celor 25 de familii de saşi imediat după Revoluţia din 1989. Lipsa enoriaşilor de confesiune evanghelică a dus la o oarecare părăsire a lăcaşului de cult. Din acest motiv, în 1992, comunitatea de la Retiş, prin vocea preotului paroh Ioan Scutea, s-a adresat conducerii Bisericii Evanghelice C.A. din Sibiu pentru a primi în administrare lăcaşul de cult. În adresa înaintată, părintele Ioan Scutea a menţionat că Parohia Retiş doreşte chiar să cumpere biserica dacă aceasta va fi scoasă la vânzare. „Răspunsul a venit prin toamna anului 1992 şi au cerut la acea vreme suma de două milioane de lei. Am convocat Adunarea Parohială pentru a discuta condiţiile impuse şi nu am reuşit să ajungem la un consens cu oamenii din sat. În primăvara anului 1993, am reluat negocierile la Sibiu şi am reuşit să ajungem la suma de 1,5 milioane de lei”, ne-a povestit părintele paroh Ioan Scutea. Delegaţia de la Sibiu a poposit la Retiş, unde a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare. A urmat o serie de colecte prin sat, coordonate de preotul Ioan Scutea şi epitropii parohiei, în urma cărora s-au strâns cei 500.000 de lei, reprezentând prima tranşă către Biserica Evanghelică C.A. din Sibiu. În ciuda dificultăţilor de tot felul, s-a reuşit ca enoriaşii de la Retiş să fie convinşi de necesitatea unei astfel de achiziţii şi să contribuie la cumpărarea bisericii. „Oamenii au înţeles că avem nevoie de această biserică şi au contribuit fiecare cu sume considerabile. Au avut aceeaşi râvnă ca şi strămoşii lor, care au zidit Biserica „Sf. Nicolae” numai din banii lor”, ne-a mai spus părintele Scutea.
Reparaţii capitale
În acelaşi an a urmat achitarea sumelor restante către Biserica Evanghelică C.A., pentru semnarea actului de vânzare-cumpărare. Pe 5 martie 1994, după achitarea restanţelor, biserica a fost intabulată, împreună cu casa parohială din incintă şi curtea bisericii. Au urmat câţiva ani de pregătire pentru comunitatea de la Retiş, timp în care s-a realizat planul de renovare şi amenajare a lăcaşului de cult. Nu după mult timp au început şi lucrări de reparaţii exterioare şi interioare. Acestea au culminat în 2006, când s-au reparat acoperişul, turnul şi pereţii exteriori. Starea avansată de degradare a determinat efectuarea unor reparaţii capitale, pentru a reda bisericii atât siguranţa, cât şi frumuseţea arhitecturală. În ultimii ani s-au realizat lucrări interioare şi amenajări în Sfântul Altar. Întrucât resursele financiare ale parohiei nu au permis efectuarea unor lucrări de pictură, pereţii interiori au fost împodobiţi cu icoane. „Reparaţii exterioare s-au realizat şi la casa parohială din incinta bisericii, întrucât clădirea era în paragină. Nu puteam să lăsăm casa în acea stare. Pe viitor, ne dorim să reparăm şi interiorul clădirii. A fost amenajată şi curtea parohială, cu trotuare, garduri şi toate cele necesare”, a continuat părintele Scutea. Hramul pe care biserica îl va purta va fi „Sfânta Treime”. În lăcaşul de cult se vor oficia periodic slujbe religioase, iar credincioşii în vârstă nu vor mai fi nevoiţi să urce până la Biserica „Sfântul Nicolae” pentru a participa la Sfânta Liturghie. Un alt proiect important al parohiei vizează amenajarea sălii mari din casa parohială, care va găzdui activităţile importante din parohie.
Bucurie atât pentru ortodocşi, cât şi pentru evanghelici
Lucrările efectuate la biserică nu au acoperit inscripţiile originale de pe zidurile bisericii, în latină şi germană. Acestea ne oferă date importante despre istoria lăcaşului de cult. Astfel, una dintre inscripţii ne arată că biserica a fost zidită la 1599. În aceeaşi inscripţie apare anul 1694, dată la care biserica a fost refăcută. Turnul a fost zidit la 1835 Buy Aripiprazole online, conform altei inscripţii. Altarul datează din 1883, tabloul principal fiind pictat de Carl Dorschlag. Există mărturii care atestă existenţa unui altar mai vechi şi sculpturi de la 1700. Recent, familii de saşi din Retiş, care s-au stabilit de ani buni în Germania, au vizitat lăcaşul de cult şi s-au arătat încântate şi bucuroase că biserica unde au fost botezaţi şi unde le-au fost încreştinaţi copiii a fost scoasă din paragină şi redată cultului, chiar dacă acesta va fi de rit ortodox. „Dumnezeu este Unul pentru toţi şi are grijă de noi. Pentru noi era o dramă când veneam vara aici şi vedeam cum arăta biserica. Acum simţim că amintirile noastre legate de acest sat reînvie într-un mod plăcut”, ne-a mărturisit un membru al familiilor de saşi din Germania.”
Despre saşi şi români, o mărturie din secolul al XVIII lea.
Însemnările doctorului Chenot despre românii şi saşii din Braşov (1756)
În toamna anului 1755, doi ciobani din Schei, Stan Fulga şi Stan Inaşul, întorcându-se de la paşuni, s-au infectat de ciumă la mânăstirea Sinaia. Deoarece asistaseră acolo la moartea şi îngroparea unui bolnav, nu fură admişi la lazaretul de la Timiş. Ei ajunseră totuşi în Schei pe cărări ascunse. Peste câteva zile amandoi muriră pe neaşteptate în întaiele săptămâni ale lui Noemvrie. Infecţia trecu mai întâi la două fete ale lor, apoi la toate neamurile. Pâna la începutul lui Aprilie 1756 muriră peste 30 de inşi. Boala se întindea din ce in ce mai îngrozitoare. Numărul morţilor se ridică in Schei la 1711, în “Cetate”, Blumana si Braşovul-vechiu la 51, în Săcele la 1589, în Zărneşti la 522, etc. 1)
Temându-se de o întindere şi mai mare a flagelului, comisia sanitară a oraşului cere grabnice ajutoare medicale. La intervenţia împărătesei Maria Tereza, medicul Adam Chenot, vine intovărăşit de chirurgul sibian Kurtz, şi-şi stabileşte cartierul în Schei.
Doctorul Chenot a fost una din somităţile medicale ale veacului al XVIII-lea.2) Originar din Luxemburg, (născut în 1721), el a urmat facultatea de medicină din Viena şi a fost protejat de celebrul medic Von Swieten, la a cărui recomandare a fost trimis în 1755 în Ardeal pentru stingerea epidemiei de ciumă. Dupa ce a reuşit să oprească flagelul, prin întâile luni ale anului 1756, Chenot, fu numit de împărăteasă, protomedic al Transilvaniei. El rămase astfel Iegat de Sibiu, de unde fu chemat odată la Iaşi de Constantin Moruzi să-i ingrijească fiica bolnavă. Aceasta se întâmpla la 1780, data după care Chenot pare să se fi reîntors la Viena, unde muri în 1789. Read the rest of this entry »
Câteva icoane pe sticlă din Retiş
(Icoane pe sticlă – II)
Din punctul de vedere teologic ortodox “viaţa fără icoană incetează, pierde din substanţă şi este ameninţată în inseşi adevărurile ei fundamentale.(*).
Sfântul Haralambie – Schei – detaliuFără ca biserica sa poată exercita vreun control direct asupra expresiei icoanelor pe sticlă, aşa cum face în mod firesc asupra picturii murale, zugravii pe sticlă au reuşit să introducă imaginea sacrului în casele săracilor, într-o călătorie care se încrucişează cu dogmatica şi erminia picturii bizantine şi care are la capătul ei, după aproape două sute de ani, chiar trăirea teologică a ţăranului ardelean: “…profunzimi sufleteşti destul de complicate şi interesante pentru psihologia poporului român”(1).
Pictura pe sticlă, cel puţin sub forma cunoscută în locul de origine ca „Hinterglassmalerei”, a ajuns în Transilvania prin anexarea Principatului de către coroana habsburgică, in anul 1699. Această tehnică plastică a fost adusă, se pare de habani, o sectă originară din Boehmia stabilită în părţile Albei prin sec. XVII-XVIII(2). Diferenţa dintre tehnica de origine şi cea autohtonă constă în faptul că prima este industrială, câtă vreme a doua este creaţie individuală. Aceeaşi deosebire contrapune imaginea viu colorată a ceea ce crede ţăranul despre viaţa de dincolo de moarte, unui …“perete întreg acoperit cu picturi pe sticlă, îngrozitoare dar originale, în contrast, datorită caracterului Read the rest of this entry »