Author Archive
Eugen Bârsan
Eugen Bârsan
Publicist, redactor, realizator de emisiuni radio Eugen Bârsan s-a născut la 28 februarie 1913 în satul Retiş din Transilvania. Urmează liceul, „Principele Nicolae” din Sighişoara şi apoi se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Se transferă la Facultatea de Drept din Bucureşti unde obţine „Diploma de licenţă în Drept”. Ca student a fost ales în „Comitetul de conducere al Centrului studenţesc Bucureşti”. A practicat pentru o perioada, avocatura în Sghişoara. A cunoscut evenimentele politice cu deznodamant tragic, premergatoare celui de al doilea razboi mondial, fapt care probabil l-a determinat sa ia calea exilului în Germania. A petrecut o perioadă în lagarele de la Rostok si Buchenwald. În 1952 îşi continuă a doua etapă a exilului său în Statele Unite la Cleveland, Ohio. Mai târziu se mută la Chicago, unde devine o personalitate mult apreciată in randul comunităţii românesti. Un orator de excepţie, un înzestrat al condeiului el îşi dedică timpul liber zidirii unei vieţi spirituale româneşti pe meleaguri americane. In cadrul „Episcopiei de la Vatră”, el îndeplinea funcţia de Director al programelor culturale şi artistice din timpul congreselor. În cadrul parohiei „Naşterea Domnului” din Chicago, a făcut parte din comitet, fiind si preşedinte. În 1964 înfiinţează un post de radio românesc, care a constituit sursa principala de ştiri culturale si politice pentru comunitate, fiind apreciat si omagiat chiar de guvernatorul Statului Illinois. Ani de-a randul a realizat „Pomul de crăciun” din cadrul festivalului „Crăciunul în jurul lumii” patronat de Muzeul de Ştiinte si Industrie din Chicago. Împreuna cu George Bălaşu din Hamilton, Canada, infiinţeaza in anul 1976, ziarul „Cuvântul Românesc”, unde a ocupat funcţia de redactor şef. După evenimentele din decembrie ’89, viziteaza ţara căreia i-a dus dorul, aproape o jumătate de veac. Devine membru al noii Asociaţii a Ziariştilor Români.
S-a stins din viata la Chicago, pe data de 25 martie 2005, şi se odihneşte spre veşnicie în cimitirul „Episcopiei de la Vatra Româneasca”, Jackson, Michigan, SUA.
Despre oameni şi… cioareci
Harta costumului în întreaga Transilvanie este mult mai fărâmiţată în oglindă cu celelalte regiuni istorice: Oaş, Maramureş, Bihor, Ţara Moţilor, Bistriţa, sudul Ardealului, fiind diferite substanţial între ele în ceea ce priveşte chiar şi forma unor piese din costum, păstrând poate o singură trăsătură comună, cea a portului femeii de la brâu în jos: nu lipsesc de nicăieri cătrinţele (zadiile). Tot unitar pentru toată întinderea, dar de data aceasta numai a Transilvaniei de sud, este şi iia cu altiță, puișori sau ciocănele, pentru portul femeilor dar, mai ales, cioarecii pentru bărbați.
harta zonelor (6)
ONOMASTICA – Toponimia
***
… Onomastica – continuare
TOPONIMIA
Elena Manta
Aşa cum am amintit, Retişul este menţionat în documente începând din secolele al XIV-lea (1353), ca posesiune a lui Reter în scaunul Sighişoarei. După menţiunile lui C. Suciu ( în Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania, Bucureşti 1968, vol. 2), numele localităţii este redat în documente dintre secolele XIV – XIX sub următoarele forme: Poss RETER (1353), villa RETHERII (1389), RETER (1415), RETHEN (1648), RETEN (1733), RETISDORFF (1750) RETTISDORF (1760-62); RETSDORF (1850), RETEN, RETESCDORF, RETIŞDORF (1854) În plus cunoaştem la 1400 forma RETERSDORF (V. Archiv der Vereins fur Siberbugische Landeskunde, 1934, pag. 48) Numirea oficială actuală este RETIŞ, după ce cunoscuse o formă azi învechită, RETISDORF, RETIŞTORF. ( această formă face parte dintre „compusele de origine săsească, cu suf. –dorf, dar adaptate cel puţin într-o vreme de către românii transcarpatici”. I. Iordan. T.R. pag 196 şi pag. 216) Forma cu ş din Retiştorf şi Retiş poate fi explicat prin pronunţarea din limba maghiară a lui s din RETISDORF (1854)
ONOMASTICA – Antroponimia
Elena Manta (născută Drăgan, Lenuţa lu Isaică)
Dat fiind locul important pe care îl deţine onomastica între celelalte ramuri ale lingvisticii, strânsa ei legătură cu dialectologie, se impune o cercetare atentă a elementelor ei constitutive; numele de persoane, de animale, de locuri. Acestea, ca nume proprii sunt investite cu facultatea de a desemna, de a singulariza. Se supun şi ele legilor de dezvoltare a limbii, pot fi o mărturie a unor forme de limbă azi dispărute, pot consemna fenomene ce interesează îndeaproape istoria limbii, îmbogăţesc registrul derivatelor în limbă, iar explicaţia lor necesită uneori apelul la anumiţi termeni regionali, dialecticali.
I: ANTROPONIMIA
- NUME DE PERSOANE
- PRENUME
Numele de persoane ocupă un loc de prim ordin atât în cadrul sistemului de denominaţie oficial cât şi al celui popular.
Am întreprins o cercetare diacronică a prenumelor pornind de la registrul stării civile începând cu anul 1857, urmărindu-le în amănunt până în 1930 iar apoi din cinci în cinci ani.
Retiş – Nuntă, joc, steag de nuntă
O primă constatare ce s-a impus în urma acestei analizea fost: marea frecvenţă a prenumelor de provenienţă hagiografică, mai ales în prima parte a perioadei la care ne referim, frecvenţa mare a unui număr restrâns de prenume.
Începând cu ultimul deceniu al secolului nostru, s-a manifestat o tendinţă de modernizare a sistemului de denominaţie, exprimată prin prenume de origine latină mai ales, dar şi prenume de provenienţă cultă occidentală. Se observă tendinţa intelectualilor de a da copiilor lor nume de botez deosebite de cele frecvente în sistemul de denominaţie al satului. Situaţia este valabilă pe tot parcursul perioadei cercetate: 1857-1969. Tot din familiile intelectualilor a plecat şi obiceiul de a se da două nume de botez aceluiaşi individ. Fenomenul e destul de răspândit în ultimul deceniu al secolului nostru: ambele nume sunt noi sau unul aparţine vechii tradiţii de denominaţie iar celălalt modei.
Repetarea unor prenume, mai ales la începutul perioadei de care ne ocupăm, se explică prin obiceiul de a se da noului născut numele ascedentului, al tatălui, respectiv al mamei, obicei vechi, cunoscut de toţi românii şi probabil moştenit la noi ( obişnuit şi la greci şi romani şi menţinut în sistemul antroponomastic romanic). Această tendinţă de continuitate în antroponomistică este foarte puternică. Un nume respectat în familie se dă u nu numai urmaşilor din cadrul aceleiaşi familii ci şi rudelor mai îndepărtate. În afară numelui tatălui se obişnuieşte să se acorde numele bunicului, al bunicii, cu atât mai mult când aceştia sunt decedaţi, al unei rude respectate, un nume existent în familie cu câteva generaţii înainte. Se obişnuia de asemenea să se acorde numele naşei, respectiv al naşului. În felul acesta un număr de prenume cunoştea o foarte mare frecvenţă şi vom vedea la capitolele hipocoristice şi supranume că acestea uşurează individualizareapersoanelor.
Cercetarea numelor de botez ne-a condus la următoarele observaţii:
Duminică 28 august, Târnosirea bisericii din jos.
…
Biserica „Sfânta Treime“, pregătită pentru sfinţire de Ştefan Mărculeţ de sâmbătă 27 august din ziarul Lumina ediţia de Transilvania.
„În curând, credincioşii din Parohia Retiş, Protopopiatul Agnita, se vor ruga în două lăcaşuri de cult. Pe lângă biserica ortodoxă veche din sat, monument istoric zidit la 1811, există în Retiş o veche biserică evanghelică, ce a fost cumpărată de comunitatea ortodoxă şi care, după mai multe lucrări de renovare şi amenajare interioară, este pregătită pentru târnosire şi pentru oficierea slujbelor religioase.
Dorinţa comunităţii de la Retiş de a administra biserica evanghelică din sat a apărut în urma plecării celor 25 de familii de saşi imediat după Revoluţia din 1989. Lipsa enoriaşilor de confesiune evanghelică a dus la o oarecare părăsire a lăcaşului de cult. Din acest motiv, în 1992, comunitatea de la Retiş, prin vocea preotului paroh Ioan Scutea, s-a adresat conducerii Bisericii Evanghelice C.A. din Sibiu pentru a primi în administrare lăcaşul de cult. În adresa înaintată, părintele Ioan Scutea a menţionat că Parohia Retiş doreşte chiar să cumpere biserica dacă aceasta va fi scoasă la vânzare. „Răspunsul a venit prin toamna anului 1992 şi au cerut la acea vreme suma de două milioane de lei. Am convocat Adunarea Parohială pentru a discuta condiţiile impuse şi nu am reuşit să ajungem la un consens cu oamenii din sat. În primăvara anului 1993, am reluat negocierile la Sibiu şi am reuşit să ajungem la suma de 1,5 milioane de lei”, ne-a povestit părintele paroh Ioan Scutea. Delegaţia de la Sibiu a poposit la Retiş, unde a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare. A urmat o serie de colecte prin sat, coordonate de preotul Ioan Scutea şi epitropii parohiei, în urma cărora s-au strâns cei 500.000 de lei, reprezentând prima tranşă către Biserica Evanghelică C.A. din Sibiu. În ciuda dificultăţilor de tot felul, s-a reuşit ca enoriaşii de la Retiş să fie convinşi de necesitatea unei astfel de achiziţii şi să contribuie la cumpărarea bisericii. „Oamenii au înţeles că avem nevoie de această biserică şi au contribuit fiecare cu sume considerabile. Au avut aceeaşi râvnă ca şi strămoşii lor, care au zidit Biserica „Sf. Nicolae” numai din banii lor”, ne-a mai spus părintele Scutea.
Reparaţii capitale
În acelaşi an a urmat achitarea sumelor restante către Biserica Evanghelică C.A., pentru semnarea actului de vânzare-cumpărare. Pe 5 martie 1994, după achitarea restanţelor, biserica a fost intabulată, împreună cu casa parohială din incintă şi curtea bisericii. Au urmat câţiva ani de pregătire pentru comunitatea de la Retiş, timp în care s-a realizat planul de renovare şi amenajare a lăcaşului de cult. Nu după mult timp au început şi lucrări de reparaţii exterioare şi interioare. Acestea au culminat în 2006, când s-au reparat acoperişul, turnul şi pereţii exteriori. Starea avansată de degradare a determinat efectuarea unor reparaţii capitale, pentru a reda bisericii atât siguranţa, cât şi frumuseţea arhitecturală. În ultimii ani s-au realizat lucrări interioare şi amenajări în Sfântul Altar. Întrucât resursele financiare ale parohiei nu au permis efectuarea unor lucrări de pictură, pereţii interiori au fost împodobiţi cu icoane. „Reparaţii exterioare s-au realizat şi la casa parohială din incinta bisericii, întrucât clădirea era în paragină. Nu puteam să lăsăm casa în acea stare. Pe viitor, ne dorim să reparăm şi interiorul clădirii. A fost amenajată şi curtea parohială, cu trotuare, garduri şi toate cele necesare”, a continuat părintele Scutea. Hramul pe care biserica îl va purta va fi „Sfânta Treime”. În lăcaşul de cult se vor oficia periodic slujbe religioase, iar credincioşii în vârstă nu vor mai fi nevoiţi să urce până la Biserica „Sfântul Nicolae” pentru a participa la Sfânta Liturghie. Un alt proiect important al parohiei vizează amenajarea sălii mari din casa parohială, care va găzdui activităţile importante din parohie.
Bucurie atât pentru ortodocşi, cât şi pentru evanghelici
Lucrările efectuate la biserică nu au acoperit inscripţiile originale de pe zidurile bisericii, în latină şi germană. Acestea ne oferă date importante despre istoria lăcaşului de cult. Astfel, una dintre inscripţii ne arată că biserica a fost zidită la 1599. În aceeaşi inscripţie apare anul 1694, dată la care biserica a fost refăcută. Turnul a fost zidit la 1835 Buy Aripiprazole online, conform altei inscripţii. Altarul datează din 1883, tabloul principal fiind pictat de Carl Dorschlag. Există mărturii care atestă existenţa unui altar mai vechi şi sculpturi de la 1700. Recent, familii de saşi din Retiş, care s-au stabilit de ani buni în Germania, au vizitat lăcaşul de cult şi s-au arătat încântate şi bucuroase că biserica unde au fost botezaţi şi unde le-au fost încreştinaţi copiii a fost scoasă din paragină şi redată cultului, chiar dacă acesta va fi de rit ortodox. „Dumnezeu este Unul pentru toţi şi are grijă de noi. Pentru noi era o dramă când veneam vara aici şi vedeam cum arăta biserica. Acum simţim că amintirile noastre legate de acest sat reînvie într-un mod plăcut”, ne-a mărturisit un membru al familiilor de saşi din Germania.”