Oameni

ONOMASTICA – Antroponimia

Elena Manta (născută Drăgan, Lenuţa lu Isaică)

Dat fiind locul important pe care îl deţine onomastica între celelalte ramuri ale lingvisticii, strânsa ei legătură cu dialectologie, se impune o cercetare atentă a elementelor ei constitutive; numele de persoane, de animale, de locuri. Acestea, ca nume proprii sunt investite cu facultatea de a desemna, de a singulariza. Se supun şi ele legilor de dezvoltare a limbii, pot fi o mărturie a unor forme de limbă azi dispărute, pot consemna fenomene ce interesează îndeaproape istoria limbii, îmbogăţesc registrul derivatelor în limbă, iar explicaţia lor necesită uneori apelul la anumiţi termeni regionali, dialecticali.

I: ANTROPONIMIA

  1. NUME DE PERSOANE
  2. PRENUME

Numele de persoane ocupă un loc de prim ordin atât în cadrul sistemului de denominaţie oficial cât şi al celui popular.

Am întreprins o cercetare diacronică a prenumelor pornind de la registrul stării civile începând cu anul 1857, urmărindu-le în amănunt până în 1930 iar apoi din cinci în cinci ani.

Retiş - Nuntă, joc, steag de nuntă

O primă constatare ce s-a impus în urma acestei analizea fost: marea frecvenţă a prenumelor  de provenienţă hagiografică, mai ales în prima parte a perioadei la care ne referim, frecvenţa mare a unui număr restrâns de prenume.

Începând cu ultimul deceniu al secolului nostru, s-a manifestat o tendinţă de modernizare a sistemului de denominaţie, exprimată prin prenume de origine latină mai ales, dar şi prenume de provenienţă cultă occidentală. Se observă tendinţa intelectualilor de a da copiilor lor nume de botez deosebite de cele frecvente în sistemul de  denominaţie al satului. Situaţia este valabilă pe tot parcursul perioadei cercetate: 1857-1969. Tot din familiile intelectualilor a plecat şi obiceiul de a se da două nume de botez aceluiaşi individ. Fenomenul e destul de răspândit în ultimul deceniu al secolului nostru: ambele nume sunt noi sau unul aparţine vechii tradiţii de denominaţie iar celălalt modei.

Repetarea unor prenume, mai ales la începutul perioadei de care ne ocupăm, se explică prin obiceiul  de a se da noului născut numele ascedentului, al tatălui, respectiv al mamei, obicei vechi, cunoscut de toţi românii şi probabil moştenit la noi ( obişnuit şi la greci şi romani şi menţinut în sistemul antroponomastic romanic). Această tendinţă de continuitate în antroponomistică este foarte puternică. Un nume respectat în familie se dă u nu numai urmaşilor din cadrul aceleiaşi familii ci şi rudelor mai îndepărtate. În afară numelui tatălui se obişnuieşte să se acorde numele bunicului, al bunicii, cu atât mai mult când aceştia sunt decedaţi, al unei rude respectate, un nume existent în familie cu câteva generaţii înainte. Se obişnuia de asemenea să se acorde numele naşei, respectiv al naşului. În felul acesta un număr de prenume cunoştea o foarte mare frecvenţă şi vom vedea la capitolele hipocoristice şi supranume că acestea uşurează individualizareapersoanelor.

Cercetarea numelor de botez ne-a condus la următoarele observaţii:

Read the rest of this entry »

Nenea Liţă Şchiopu

După ce venea ciurda, noi copiii scăpam de grija animalelor din curte şi a gospodăriei , pe care le preluau părinţii întorşi de pe hotar. Read the rest of this entry »

Despre saşi şi români, o mărturie din secolul al XVIII lea.

Însemnările doctorului Chenot despre românii şi saşii din Braşov (1756)

În toamna anului 1755, doi ciobani din Schei, Stan Fulga şi Stan Inaşul, întorcându-se de la paşuni, s-au infectat de ciumă la mânăstirea Sinaia. Deoarece asistaseră acolo la moartea şi îngroparea unui bolnav, nu fură admişi la lazaretul de la Timiş. Ei ajunseră totuşi în Schei pe cărări ascunse. Peste câteva zile amandoi muriră pe neaşteptate în întaiele săptămâni ale lui Noemvrie. Infecţia trecu mai întâi la două fete ale lor, apoi la toate neamurile. Pâna la începutul lui Aprilie 1756 muriră peste 30 de inşi. Boala se întindea din ce in ce mai îngrozitoare. Numărul morţilor se ridică in Schei la 1711, în “Cetate”, Blumana si Braşovul-vechiu la 51, în Săcele la 1589, în Zărneşti la 522, etc. 1)

Temându-se de o întindere şi mai mare a flagelului, comisia sanitară a oraşului cere grabnice ajutoare medicale. La intervenţia împărătesei Maria Tereza, medicul Adam Chenot, vine intovărăşit de chirurgul sibian Kurtz, şi-şi stabileşte cartierul în Schei.

Doctorul Chenot a fost una din somităţile medicale ale veacului al XVIII-lea.2) Originar din Luxemburg, (născut în 1721), el a urmat facultatea de medicină din Viena şi a fost protejat de celebrul medic Von Swieten, la a cărui recomandare a fost trimis în 1755 în Ardeal pentru stingerea epidemiei de ciumă. Dupa ce a reuşit să oprească flagelul, prin întâile luni ale anului 1756, Chenot, fu numit de împărăteasă, protomedic al Transilvaniei. El rămase astfel Iegat de Sibiu, de unde fu chemat odată la Iaşi de Constantin Moruzi să-i ingrijească fiica bolnavă. Aceasta se întâmpla la 1780, data după care Chenot pare să se fi reîntors la Viena, unde muri în 1789. Read the rest of this entry »

Lăsaţi bunul simţ să hotărască

Jocul în Retiş

În 1976 toţi activiştii culturali au fost convocaţi la Bucureşti pentru a fi instruiţi cum sã promoveze dansurile populare tematice. Read the rest of this entry »