Despre saşi şi români, o mărturie din secolul al XVIII lea.

Însemnările doctorului Chenot despre românii şi saşii din Braşov (1756)

În toamna anului 1755, doi ciobani din Schei, Stan Fulga şi Stan Inaşul, întorcându-se de la paşuni, s-au infectat de ciumă la mânăstirea Sinaia. Deoarece asistaseră acolo la moartea şi îngroparea unui bolnav, nu fură admişi la lazaretul de la Timiş. Ei ajunseră totuşi în Schei pe cărări ascunse. Peste câteva zile amandoi muriră pe neaşteptate în întaiele săptămâni ale lui Noemvrie. Infecţia trecu mai întâi la două fete ale lor, apoi la toate neamurile. Pâna la începutul lui Aprilie 1756 muriră peste 30 de inşi. Boala se întindea din ce in ce mai îngrozitoare. Numărul morţilor se ridică in Schei la 1711, în “Cetate”, Blumana si Braşovul-vechiu la 51, în Săcele la 1589, în Zărneşti la 522, etc. 1)

Temându-se de o întindere şi mai mare a flagelului, comisia sanitară a oraşului cere grabnice ajutoare medicale. La intervenţia împărătesei Maria Tereza, medicul Adam Chenot, vine intovărăşit de chirurgul sibian Kurtz, şi-şi stabileşte cartierul în Schei.

Doctorul Chenot a fost una din somităţile medicale ale veacului al XVIII-lea.2) Originar din Luxemburg, (născut în 1721), el a urmat facultatea de medicină din Viena şi a fost protejat de celebrul medic Von Swieten, la a cărui recomandare a fost trimis în 1755 în Ardeal pentru stingerea epidemiei de ciumă. Dupa ce a reuşit să oprească flagelul, prin întâile luni ale anului 1756, Chenot, fu numit de împărăteasă, protomedic al Transilvaniei. El rămase astfel Iegat de Sibiu, de unde fu chemat odată la Iaşi de Constantin Moruzi să-i ingrijească fiica bolnavă. Aceasta se întâmpla la 1780, data după care Chenot pare să se fi reîntors la Viena, unde muri în 1789.

El a lasat câteva lucrari importante asupra ciumei: Tractates de peste (Wien, 1766), Historia pestis Transilvaniae (Pest, 1799) şi o scriere postumă: Die drtztlichen und politischen Anstalten bei der Pestseuche, (Wien, 1798), lucrări care după părerea specialiştilor uimesc si astăzi prin perspicacitatea si darul de observaţie.

In cea dintâi din aceste cărţi am dat peste câteva pagini (53—58) care nu mi s-au părut lipsite de interes. Ele cuprind o paralelă între cele doua naţiuni dominante în Brasov si Ţara Bârsei, Românii si Saşii. După câte ştim, nimeni nu a atras pâna astăzi atenţia asupra interesantelor observaţii ale doctorului vienez. Le dăm deci în traducerea ce urmeaza, fără nici un comentar.

Ion Muslea.

_____________________________________________________________________________________

1)   Informapţii luate din Adam Chenot,  Tractatus de peste, Viena, 1766,
pp. 4, 5, 26.   .

2)   Informații asupra vieții lui  Chenot  le-am gasit în interesantul ar-
ticol ”Adam Chenot (Chenotus)” publicat de Dr. Edm. Knaff-Faber in ,,Buletin
de la Societée des sciences médicales du Grand-duche de Luxembourg” 1921.
Acest articol mi-a fost pus la dispoziţie  de  doctorul  Val.  Bologa,  căruia-i mulţumim si pe această cale.

***

,,Am amintit în capitolul întâi două naţiuni între care s-a deslănţuit ciuma, Saşii si Românii1); care se deosebesc unii de alţii ca cerul si pământul în ceea ce priveşte temperamentul, firea, felul traiului si obiceiurile.

Dar fiindcă se va vedea îndată că cunoştinţa acestor împrejurări este de mare importanţă in vindecarea bolii, n-ar fi nepotrivit si nici fără folos să spunem mai înainte unele lucruri despre locuitorii acelei suburbii (Scheiul) care a fost întâiul şi principalul cuib al bolii.

Saşii, cari fac abia a şasea parte a locuitorilor, sunt toţi meşteşugari, exercitând mai cu seama meserii cari ii ţin pe scaun sau nu cer nici o osteneală fizică. Le place carnea friptă, rar cea fiartă si slanina râncedă. Pe aceasta o fierb foarte des cu varză murată, cu mazăre şi cu fasole; condimentele lor mai cunoscute sunt ceapa, usturoiul, tarhonul, măghiranul, mărarul, piperul, ghimbirul, frunzisoara, scorţişoara, şofranul, de care se folosesc sau mai bine zis abuzează: căci nu pregătesc aproape nici o mâncare care să nu aiba din acestea mai mult chiar de cât ar trebui. Apa nu beau decât cand le merge foarte prost. Beau vin, spirt si hidromel si între băutura isi aţâţă apetitul, fiecare  in felul sau, cu diferite mâncări sau condimente. La toate acestea se dedau încă din copilărie. I-am văzut îmbiind cu vin şi pe copiii de ţâţă. Mirodeniile le plac atât de mult, încât în grădinile lor abia mai cultiva şi altceva decât plante mirositoare. Obişnuiesc, chiar şi cei mai săraci dintre ei, ca în zile de sărbătoare să poarte in mână buchete făcute din frunzele şi florile acestor plante şi să le miroasă mereu; apoi le ţin în casă zilele următoare şi astfel trăiesc într-un val continuu de parfumuri. Buchetele şi le fac mai ales din viorele, trandafiri, busuioc, iasomie, zambile, lăcrămioare, măghiran, micşunele, crini, garoafe, chiparoase si chitră.

Temperamentul acestui popor este în general sanguinic-coleric2) ,,ca acrimonia oleoso-aromatica”. Carnea le e moleşită, structura nervilor foarte schimbacioasă şi sensibilă. De aceea dacă îi apucă boala şi le atacă corpul şi sufletul, sunt răpuşi îndată; şi astfel cu frica lor îşi aduc moartea care-i îngrozeşte.

Resping cu desăvârşire medicamentele, dacă acestea nu sunt vin şi spirtoase, ori cel puţin le dispreţuiesc ca ceva neplăcut şi fără gust; la care se mai adaugă şi lipsa lor de statornicie care-i împiedecă să se folosească de ele timp mai îndelungat şi-i face ca ori sa se abţină cu totul dela ele ori să ceară şi să primească mai repede ajutorul unei babe decât al specialistului, ori să-şi născoceasca ei inşişi leacuri cari să le fie pe placul inimii.

Românii se hrănesc mai ales cu grâne. Drept pâine le serveşte făina de mei amestecată cu apă şi miere şi prăjită în spuză; pe aceasta o înlocueste uneori mămăliga pe care o pregătesc turnând încetişor făină de porumb în apa sarată clocotind şi mestecând-o cu un beţigaş până ajunge potrivit de tare. Această ma­maligă o amestecă apoi cu brânză. Rareori au la masă carne, foarte ades lapte, zer si corasta. Obişnuiesc mai ales varză murată, linte, fasole, mazare, usturoi, ceapă, sfeclă si ulei de in, mai cu seama în zilele de post ori de ajun, când nu manâncă nimic din ceeace aparţine regnului animal, ne facând exceptie nici chiar cu laptele, pe care nu-1 dau nici copiilor mici de tot, chiar si dacă ar fi bolnavi

Bâutura lor cea mai obicinuita este apa. Cei din suburbia nostră (Schei) s-au dedat şi cu o bere slabă (cerevisia) facută din orz şi mei, moale, nefermentată şi prin urmare care nu îmbată; nu sunt nici impotriva vinului şi a spirtului, însă sărăcia lor îi face să bea mai rar si mai puţin.

Sunt ciobani sau slugi (lucrători cu ziua). Îmbrăcaţi doar atât cât e nevoie pentru a-şi acoperi trupul, îmbrăcămintea celor mai mulţi fiind de lână; totuşi foarte des poartă şi cojoace. Căldura, frigul şi toate asprimile vremii le suporta cu atât mai uşor cu cât se dedau aşa zicând din leagăn cu ele, căci copiii şi tinerii se joacă desculţi ori numai intr-o camaşă sub cerul liber si-n cursul iernii aspre, când işi fac doar un foc mititel în casă, Iângă care se culcă noaptea pe pământul tare, acoperindu-se cu hainele din timpul zilei ori numai cu o pătură slabă. Intr-adevăr, e de mirare simplicitatea în hrană, în îmbrăcăminte şi în toate lucrurile din casă ale acestui popor.

Au corpul vanjos, robust, cărnos, cu temperament sanguinic, ori, datorită vârstei, coleric, fără o aciditate însemnată a umorilor3) de aceea nu le pasa mult de primejdii, ameninţări, ba chiar nici de lovituri. Când îi atacă ori copleşeşte boala, nu se lasă răpuşi ca Saşii, nici nu se sperie ca ei. şi pricinile bolilor ce îndura le atribuie, după credinţa lor religioasă, păcatelor săvârşite.

Astfel, în comparaţie cu saşii sunt mai potriviţi pentru vindecare, incât medicul poate aştepta şi obţine dela ei un rezultat mai bun, daca n-ar fi stăpâniţi de prejudecăţi de neînvins faţă de medici, la care sau nu recurg niciodată, sau numai atunci când totul s-a sfârşit. Si chiar atunci, abia pot fi înduplecaţi să ia alte medicamente dcât cele pe cari le găsesc pe gustul şi gândul lor. Şi şi de acestea foarte rar se ţin. Astfel, de multe ori ni s-a întâmplat ca după ce au luat o doză sau două, celelalte ori le refuză, ori cel puţin nu le mai iau, dacă nu-i înduplecă omul din nou. Nu poţi aştepta de la ei să ţină dietă şi regim, ori abia cu mare greutate, aceasta atât din cauza sărăciei cât şi din a inculturii lor: căci abia ştiu să facă chiar şi fiertura cea mai simplă şi cu atât mai puţin mâncăruri potrivite pentru bolnavi; şi chiar dacă ştiu nu au vase potrivite, apoi şi posturile lor, cari sunt foarte dese, exclud, precum am spus mai sus, cea mai buna parte a alimentaţiei raţionale.

O, cât necaz am avut cu bolnavii aceştia! Pe unii trebuia să-i liniştim cu momeli, pe alţii să-i induplecăm cu rugăminţi, iar pe alţii cu ameninţări, pe cei trişti să-i mângâiem, pe fricoşi să-I îmbărbătăm, pe cei încăpăţânaţi să-i speriem şi să câştigăm încrederea lor în toate chipurile ca să ia doctoriile pe care li le dădeam gratuit.

Astfel am făcut un tratament medical împiedecat de multe obstacole, întrerupt de multe turburări şi lipsit de multe mijloace; îndreptându-ne atenţia îndeosebi spre a potrivi doctoriile la natura poporului de rând, care se îngrozeşte de lucruri neobişnuite şi necunoscute şi să ascundem în multe chipuri medicamentele cu diferite inşelăciuni, ca cel puţin astfel să le fim de folos.

Totuşi pe urmă, când văzură că mulţi dintre rudele lor, pe care ei înşişi ii socotiseră pierduţi, au fost scoşi din ghiarele morţii prin ajutorul nostru, ne-au privit cu ochi mai buni si ne-au vestit mai cu încredere şi mai din vreme pe bolnavii lor; mai ales dupa ce tratamentul suportabil al spitalelor si imunitatea de acolo impuţinară cazurile de boala şi micşorară neîncrederea faţă de doctor. Ceeace se intâmpla la mijlocul lui Septemvrie  (1756)”.

__________________________________________________________________________________________

1)Despre maghiari la pag. 53.: În suburbie (Scheiu) locuiesc şi unguri, dar foarte puţini: şi dintre ei am vazut molipsiti pe câţiva. In aşanumitele patru sate (Satulung, Cernat, lurches, Bacifalu) sunt mai mulţi la număr decât românii. In ce priveşte temperamentul si datinele, stau la mijloc intre saşi si români, totusi, sunt mai săraci decât ambii. Lucrează mai mult decât saşii, dar se desfateaza mai mult decât românii, în bani, mancări si băuturi spirtoase.

2) Aceasta caracterizare privşte mai mult pe saşii din suburbie; şi mai cu seama pe barbaţi; tinerii si sexul slab e de temperament simplu-sanguinic, cu aciditatea pe care le-o da hrana. Cei cari loeiesc la sate lucreaza mai mult decât cei de la oraş. (Nota lui Chenot).

3) ,,E vorba de majoritatea lor, căci mulţi români se îngraşă cu caş de oaie şi-ţi dau în nas un miros neplăcut care dovedeşte aciditatea”. (Nota lui Chenot).

__________________________________________________________________________________________

Numărul 4, anul III, al revistei Ţara Bârsei, Braşov, 1929

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.